Lemerre va fi inlocuit

26 06. 2002, 09:26
Vicepreședintele Federației Franceze de Fotbal (FFF), Michel Platini, a declarat, marți, ca tehnicianul Roger Lemerre va fi înlocuit din funcția de selecționer al echipei naționale și a precizat ca s-a decis deja cine va fi succesorul sau. "Președintele

Vicepreședintele Federației Franceze de Fotbal (FFF), Michel Platini, a declarat, marți, ca tehnicianul Roger Lemerre va fi înlocuit din funcția de selecționer al echipei naționale și a precizat ca s-a decis deja cine va fi succesorul sau.

„Președintele FFF, Claude Simonet, va anunța oficial decizia pe 5 iulie sau mai devreme, daca va dori. Ne-am întîlnit saptamîna trecuta și l-am infoirmat în legatura cu antrenorul pe care l-am ales. Mi-a spus ca este o idee excelenta”, a declarat Platini.

Michel Platini nu a dezvaluit numele tehnicianului care îl va înlocui pe Lemerre, dar favorit este directorul tehnic al formației Olympique Lyon, Jacques Santini. Printre candidații la funcția de selecționer al naționalei franceze se mai numara fostul antrenor al echipei Toulouse, Alain Giresse, selecționerul reprezentativei de tineret a Franței, Raymond Domenech, secundul lui Lemerre, Rene Girard, antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Fernandez, și Guy Roux.

Simonet nu a facut înca un anunț oficial privind înlocuirea lui Roger Lemerre din funcția de selecționer. Totuși, Michel Platini a precizat unele dintre obiectivele pe care le va avea noul selecționer. „Noul antrenor al echipei naționale va avea ca principala misiune construirea unei echipe în vederea Campionatului European din 2004 și a Cupei Mondiale din 2006. Ceea ce naționala Franței a realizat în ultimii șase ani este remarcabil, dar, de obicei, Cupa Mondiala reprezinta sfîrșitul unui ciclu. Este nevoie de o schimbare, dar acest lucru nu înseamna ca se va schimba totul. Bineînțeles, Zinedine Zidane, David Trezeguet sau Thierry Henry își vor pastra locurile. Mulți dintre jucatorii care au participat la Cupa Mondiala doresc sa evolueze în continuare în echipa naționala, dar nu ei iau deciziile. Antrenorul va fi cel care va decide. Va convoca pe cine va dori”, a spus Platini.

Lemerre, care a condus selecționata franceza la Cupa Mondiala din Coreea de Sud și Japonia, a fost aspru criticat pentru ca nu a convocat la echipa naționala mai mulți jucatori tineri. Platini a recunoscut ca noul selecționer va trebui sa ia decizii dure în legatura cu jucatorii în vîrsta.

„Jucatorii au fost protejați foarte mult, deoarece nimeni nu îndraznea sa spuna ca nivelul lor a scazut. Echipa nu a evoluat foarte bine în ultimul an. Înfrîngerile suferite în fața statului Chile și a Belgiei, egalul din partida cu Rusia au dovedit acest lucru”, a spus Platini.

Franța a fost eliminata în faza grupelor Cupei Mondiala, fara sa obțina vreo victorie și fara sa înscrie vreun gol.

Sursa: www.mediafax.ro