Legea salarizarii unice „dinamiteaza” sistemul judiciar

Apropo.ro / 26.05.2009, 15:56
Legea salarizarii unice
Tot mai multi magistrati vor sa paraseasca sistemul judiciar daca legea salarizarii unice va fi adoptata

Proiectul de lege privind salarizarea unica ar putea crea mari probleme societatii romanesti, mai ales in ce priveste activitatea sistemului judiciar din Romania, unde se preconizeaza modificari salariale prin micsorarea acestora. Din ce in ce mai multi magistrati asteapta acest moment pentru a lua o hotarare: pensionarea sau plecarea in alte institutii decat cele ce apartin sistemului judiciar.

Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecatorul Virgil Andreies, a declarat: “Magistratii doresc, pe buna dreptate, elaborarea unui proiect separat care sa faca parte din proiectul de baza”.

Si vicepresedintele Inaltei Curti, Lidia Barbulescu, a afirmat ca "daca magistratii nu vor avea parte de o salarizare corespunzatoare functiei si raspunderii lor potrivit normelor europene, aceste legi vor fi generatoare de ample litigii si de exodul masiv al magistratilor catre alte institutii. La Inalta Curte ar putea iesi la pensie doua treimi din judecatori, asa ca la acest nivel, si nu numai, sistemul s-ar bloca. Lucrul acesta ar putea duce la anarhie!”

Crezi ca Legea salarizarii unice va fi adoptata, tinand cont de opozitia aratata de ministerele Justitiei, Administratiei si Internelor si Afacerilor Externe?