„Legături de sânge”, telenovela portugheză premiată cu Emmy, începe pe 12 ianuarie, la Prima TV

Apropo.ro / 09.01.2015, 16:21
„Legături de sânge”, telenovela portugheză premiată cu Emmy, începe pe 12 ianuarie, la Prima TV
Răzbunarea nu cunoaşte limite, interesele proprii nu ţin cont de gradele de rudenie, iar minciuna ia locul adevărului.
Luni, 12 ianuarie, la Prima TV începe telenovela „Legături de sânge”, o poveste înrădăcinată în realitatea portugheză. Producţia a primit în 2011 premiul Emmy pentru “cea mai bună telenovelă”, iar Joana Santos, actriţa care interpretează rolul principal, a fost nominalizată la premiile Golden Globes Portugalia. 
 
 
Două surori, Ines (interpretată de Diana Chaves) şi Marta (Joana Santos), au fost despărţite în copilărie în urma unui accident, iar la maturitate ajung să se urască de moarte. Una a crescut în sânul familiei, s-a bucurat de prezenţa mamei naturale, a fratelui şi nu a dus niciodată lipsă de nimic. Cealaltă a fost adoptată de un cuplu fără posibilităţi materiale şi şi-a urât dintotdeauna viaţa mizeră. Când Marta îşi află adevăratele origini şi îşi dă seama că ar fi putut avea o viaţă mai bună, decide să se răzbune pe cei pe care îi consideră vinovaţi de greutăţile prin care a trecut.
 
Din 12 ianuarie, vedeţi dacă „Legăturile de sânge” sunt mai puternice decât dorinţa de răzbunare, în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 17:00, la Prima TV.