Leeds blocheaza transferul lui Rio Ferdinand

Apropo.ro / 18.07.2002, 09:24
Leeds blocheaza transferul lui Rio Ferdinand
Conducerea clubului Leeds United a respins cererea de transfer formulata de fundașul Rio Ferdinand, care a primit oferte de la cluburile Manchester United și Juventus Torino, a anunțat președintele clubului, Peter Ridsdale. "Pot sa confirm faptul ca am primit o cerere de

Conducerea clubului Leeds United a respins cererea de transfer formulata de fundașul Rio Ferdinand, care a primit oferte de la cluburile Manchester United și Juventus Torino, a anunțat președintele clubului, Peter Ridsdale.

„Pot sa confirm faptul ca am primit o cerere de transfer din partea lui Ferdinand. Am respins însa aceasta cerere și speram ca Rio Ferdinand va onora cei patru ani de contract care i-au mai ramas cu gruparea noastra. Pot sa adaug, de asemenea, ca nu am primit nici o oferta pentru transferul fundașului englez ce ar putea fi luata în calcul”, a afirmat Peter Risdale.

La rîndul sau, internaționalul englez, în vîrsta de 23 de ani, a anunțat, miercuri, ca dorește sa paraseasca gruparea engleza. „Ultimele trei zile au fost foarte dificile pentru mine, deoarece trebuia sa iau o decizie. Responsabilii clubului Leeds United au riscat foarte mult atunci cînd m-au transferat de la West Ham, în noiembrie 2000, și le voi fi întotdeauna recunoscator. Iubesc aceasta echipa și o voi iubi în continuare”, a declarat Rio Ferdinand postului britanic de televiziune Skysports.

Una dintre clauzele contractului lui Rio Ferdinand stipuleaza ca acesta nu poate fi transferat la o alta echipa din prima divizie a campionatului englez. Cu toate acestea, presa britanica a anunțat ca fundașul englez ar putea pleca la gruparea Manchester United pentru suma de 46 milioane de euro.

Sursa: www.mediafax.ro