Lazio se poate inscrie in campionat

30 07. 2002, 09:35
Conducerea clubului Lazio Roma a anunțat, luni, într-un comunicat, ca a clarificat situația financiara a gruparii, care poate fi astfel înscrisa în campionat. Responsabilii clubului italian au precizat ca bugetul gruparii va fi de 55 milioane de euro, iar datoriile catre Liga

Conducerea clubului Lazio Roma a anunțat, luni, într-un comunicat, ca a clarificat situația financiara a gruparii, care poate fi astfel înscrisa în campionat.

Responsabilii clubului italian au precizat ca bugetul gruparii va fi de 55 milioane de euro, iar datoriile catre Liga Italiana de Fotbal și catre asociați au fost rezolvate prin dispoziții bancare.

Un alt clubul italian aflat în pericol sa nu se poata înscrie în ediția de campionat 2002-2003, AS Roma, a anunțat, pe 23 iulie, ca și-a rezolvat problemele financiare și respecta regulile impuse de liga.

În schimb, gruparea AC Fiorentina, din Serie B, se afla în pragul falimentului. Administratorul judiciar al clubului, Enrico Fazzini, a declarat ca gruparea nu a primit banii necesari pentru înscrierea în campionat. Fazzini a adaugat ca spera sa obțina o amînare din partea ligii.

Conducerea clubului Genoa a afirmat ca a depașit problemele financiare datorita unui avans primit din partea armatorului Costa Crociere, sponsor al echipei. Acesta a trimis clubului o suma de bani echivalenta cu valoarea pe patru ani a contractului de sponsorizare. La echipa Genoa evolueaza și jucatorii români Valentin Nastase, Adrian Mihalcea și Paul Codrea. De asemenea, se pare ca și-au rezolvat problemele financiare și gruparile Messina, Palermo și Verona, unde joaca atacantul român Adrian Mutu.

Sursa: www.mediafax.ro