Consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu a declarat luni, la Scoala de vara a Organizatiei de Femei a PD, care se desfasoara la Costinesti, ca motiunea de cenzura la adresa Guvernului, anuntata de PSD are sanse mici de reusita, iar probabilitatea de a se ajunge la anticipate este „aproape zero”.
„Daca motiunea trece, desi eu nu cred, sunt foarte multe variante posibile. În caz ca trece, exista o probabilitate aproape de zero sa se ajunga la alegeri anticipate”, a afirmat Lazaroiu.
El le-a mai explicat participantelor la Scoala de vara modalitatea tehnica în care, daca motiunea de cenzura trece de Parlament, se poate ajunge la alegeri anticipate si a tinut sa mai mentioneze, în final, ca seful statului, dupa consultari cu liderii partidelor parlamentare, poate nominaliza orice persoana pentru functia de prim-ministru.
„Unii au încercat sa ne convinga ca presedintele trebuie sa nominalizeze acea persoana care are asigurata o majoritate în Parlament, dar în Constitutie nu este specificat acest lucru. Presedintele poate propune orice persoana care, apoi, sa încerce sa-si asigure majoritatea”, a precizat Lazaroiu.