Lavinia Pârva şi Romică Ţociu au râs cu lacrimi la mulsul oilor
Lavinia Pârva, pe care telespectatorii o vor vedea în ediţia specială a emisiunii ”Poftiţi la muncă” pe 5 şi pe 6 decembrie, de la ora 20:30 la Antena 1, a muncit mult şi s-a bucurat de fiecare secundă petrecută într-un loc de vis: Cobiliţa.
”M-am simţit atât de bine acolo, mi-au plăcut locurile, atmosfera, oamenii şi faptul că efectiv, în acele zile, m-am deconectat de la tot ce înseamnă viaţa cotidiană din Bucureşti”, spune vedeta care însă nu s-a dus la relaxare, ci la muncă serioasă şi a şi învăţat lucruri noi, cu ajutorul lui Nea Mărin. ”Este un om extrem de perseverent şi nu se lasă până nu rezolvă ce şi-a propus. A reuşit să scoată din noi imposibilul, poate. Mie nici acum nu-mi vine să cred că am putut să mulg vaca şi am reuşit datorită lui. O experienţă pe care nu o voi uita curând”, adaugă vedeta care, pentru prima dată, a făcut brânză, caş şi urdă.
Cel mai mult s-a distrat alături de Romică Ţociu, mai ales în momentul în care urmau să mulgă oile. Deşi nu au reuşit să adune nici măcar o ceşcuţă de lapte, cei doi au râs cu lacrimi.
”Şi a mai fost un moment drăguţ, cu coana Miţa. Mi-a plăcut mult de ea, în primul rând pentru că are simţul umorului. La un moment dat când nea Mărin ne-a pus să ne urcăm în bărcuţe pentru a traversa lacul, Romică a făcut o glumă şi a spus că el nu riscă să se urce că sigur bărcuţa aia nu îi ţine pe amândoi. M-am urcat eu şi în clipa când am ajuns la mal, coana Miţa nu a mai putut să coboare, ca atare, barca s-a înfipt destul de bine în nămol şi am avut nevoie de ajutor pentru a ne putea deplasa. Ajutorul ni l-au dat chiar Romică cu Liviu, dar asta a durat ceva. A fost foarte amuzant până am reuşit să coborâm. Şi acum râd când îmi aduc aminte”, spune Lavinia care abia aşteaptă să vadă această ediţie a emisiunii ”Poftiţi la muncă”.