Lavinia Adam – La prima oră la TVR
Născută în Bucureşti, Lavinia a renunţat repede la grădiniţă – ”a fost un fiasco!” – şi a copilărit la ţară, la bunici. ”A fost o perioadă minunată, cînd toate poftele mele deveneau realitate. Mai tîrziu, m-am îndrăgostit de atmosfera din liceu. Am învăţat la , le-am pus porecle profesorilor şi am făcut cam tot ce se putea face la acea vîrstă. Dacă aţi citit , atunci ştiţi ce vreau să spun!”, povesteşte prezentatoarea Jurnalului de dimineaţă de la TVR 1. Ca mulţi dintre noi, Lavinia a crescut cu televizoarele alb-negru, la care toate crainicele arătau ca nişte starlete de la Hollywood: ”Îmi plăceau pentru felul în care arătau, erau distinse, elegante şi păreau că fac parte dintr-o altă lume. Bineînţeles că aveam televizor alb-negru. Cred că am avut color abia după revoluţie. Aşa că îmi prindeau bine comentariile lui Cristian Ţopescu la campionatele de patinaj artistic sau gimnastică: . La ce mă uitam? La desenele animate de la bulgari şi la ”, îşi aminteşte Lavinia. Aşa că şi-a dorit de mică să lucreze în televiziune. Prin urmare, a dat la Jurnalism, iar prima întîlnire cu o cameră de filmat a fost… de neuitat! ”Prima filmare… la Universitatea Media, în primul an. Norocul meu că imaginile sînt înregistrate pe o casetă VHS de care ştim doar cîţiva. Şi eu, şi ceilalţi colegi sîntem… de nerecunoscut. Încercările noastre de transmisii live ar asigura o ediţie savuroasă la orice emisiune de divertisment”. Încă din primul an de facultate, a început să lucreze la Pro FM: ”După ce am terminat perioada de practică, am facut tot posibilul să rămîn acolo. Am licitat chiar, spunîndu-le şefilor că nu îmi trebuie salariu. Recunosc, nu era adevărat, dar m-am gîndit că era o bună! Am lucrat acolo aproape patru ani. Apoi, am început să mă gîndesc serios şi la televiziune şi uite că norocul mi-a surîs din nou!”.
Zîmbăreaţă de la prima oră!
…În limitele impuse de formatul unui jurnal de ştiri. Se trezeşte cu noaptea-n cap, cînd afară încă e întuneric beznă, iar prin Bucureşti se circulă ca-n zilele bune. Nu e uşor să fii în formă maximă la o oră aşa de… minimă! Prin urmare, mai există şi bîlbe… celebre şi asumate! De exemplu… ” la ora 8 dimineaţa! Nu a apărut numai la noi, la TVR, deci este . Într-o dimineaţă în care totul fusese perfect, exact cînd îmi luam rămas bun de la telespectatori, am zis, incredibil, ! Mi-am revenit repede şi am încercat să dreg busuiocul. S-a întîmplat pentru că, în fiecare dimineaţă, după ce terminăm lucrul, eu şi colegii mei din tura de noapte ne spunem şi plecăm pe la casele noastre. Obişnuinţa, bat-o vina!”.