Laura Giurcanu se alătură echipei „Vocea României“
Fiind o prezenţă constantă în mediul online, prin intermediul Instagram şi Youtube, unde îşi prezintă într-un mod unic activităţile zilnice şi cele mai importante momente din viaţa ei, Laura are sute de mii de subscriberi şi persoane care o urmăresc pe platformele social media. În acest sezon, va fi vocea din online a show-ului şi este pregătită să aducă energie şi cât mai multă distracţie pe paginile de Facebook şi Instagram Vocea României.
Încântată de această nouă provocare, Laura a declarat: ”Sunt Vlogger-ul oficial Vocea României, iar rolul meu este să aduc în atenţia publicului conţinutul care până acum rămânea în spatele camerelor: filmări din backstage, clipuri cu antrenorii şi concurenţii în alte ipostaze faţă de cele pe care le vedem la TV. Mă simt extraordinar, iar echipa m-a primit cu braţele deschise. Lucrăm foarte bine împreună şi sper ca toată lumea să vadă şi să simtă puterea online-ului.”.
Laura a fost model internaţional, la numai 14 ani ani a câştigat un concurs important de modelling, iar în 2014 a început să facă vloguri. Este una dintre cele mai urmărite personalităţi din România, cu peste 27 de milioane de vizualizări pe canalul ei de Youtube. De-a lungul timpului a colaborat cu foarte multe vedete, fiind unul dintre primii Youtuberi care au reuşit să strângă o comunitate mare în online.
În sezonul 8, Vlogger-ul Vocea României, Laura Giurcanu, va aduce în online tot ce nu se vede la TV din culisele show-ului.