Laude pentru Contra
„Am fost mulțumit de evoluția sa. A urcat periculos în atac, punîndu-și în evidența calitațile. Din pacate nu a avut cea mai buna prestație în aparare, poate de aceea nu-l folosea Gary (n.r. – Gary Megson, fostul antrenor al formației West Bromwich)”, a afirmat Robson.
Bryan Robson a precizat ca a dorit sa-i acorde lui Contra șansa de a dovedi ca se poate impune în campionatul Angliei. „L-am urmarit pe Cosmin cînd juca pentru echipa României și pentru Deportivo Alaves. Știu ca este un jucator care are un control foarte bun al balonului și m-am gîndit sa-i acord șansa de a se impune în Premiere League”, a precizat tehnicianul.
Coechipierul lui Contra, Jonathan Greening, este de parere ca daca românul va evolua în toate partidele cum a facut-o în cea cu Middlesbrough, va ajunge una dintre vedetele formației West Bromwich. „Are o tehnica grozava. A suferit o accidentare grava la glezna, care l-a ținut departe de teren aproape zece luni și înca nu este într-o forma fizica grozava. Cu toate acestea, a aratat ce poate și și-a demonstrat valoarea. Daca va evolua și în continuare așa, va deveni una dintre vedetele echipei noastre”, a spus Greening.
Presa engleza considera ca evoluția jucatorului echipei West Bromwich Albion, Cosmin Contra, în partida pierduta, duminica, cu scorul de 1-2, în fața gruparii Middlesbrough, a fost „excelenta” și „impresionanta”, fotbalistul român contribuind la înscrierea unicului gol al formației sale.
„Bryan Robson, noul antrenor al echipei West Bromwich Albion, a rezistat tentației de a face shimbari radicale în echipa, însa i-a acordat jucatorului român Cosmin Contra șansa de a-și face debutul în prima liga engleza. A fost o decizie care a dat rezultate, întrucît Contra a avut un mare rol în evoluția impresionanta a echipei sale în prima repriza a partidei”, scrie agenția Sporting Life.
Sursa citata noteaza ca jucatorul echipei West Bromwich Albion, Robert Earnshaw a marcat, în partida cu Middlesbrough, golul cu numarul trei în doua meciuri în campionat, „dupa o evoluție excelenta a lui Contra pe flancul drept”.
Cotidianul „The Daily Telegraph” informeaza ca fotbalistul Cosmin Contra „l-a învîrtit și l-a driblat” pe fundașul stînga al echipei Middlesbrough, Franck Queudrue, iar în momentul în care s-a creat spațiu liber, jucatorul român a patruns în terenul advers, pasîndu-i decisiv lui Earnshaw, care a marcat.
Site-ul „Football365.com” scrie ca românul Cosmin Contra a jucat „impresionant”. „Contra și-ar fi putut face debutul în prima liga cu un gol în minutul 21, însa șutul sau puternic a fost aparat de portarul Mark Schwarzer”, noteaza site-ul citat, care amintește și de „superba” contribuție a fotbalistului român la golul lui Earnshaw.
Cotidianul „The Times” subliniaza faptul ca fotbalistul român are atît calitați defensive, cît și ofensive. „Cosmin Contra înainteaza pe teren cu atitudinea unui atacant, pe lînga atribuțiile sale defensive. (…) Contra i-a provocat lui Franck Queudrue o dupa-amiza torida”, scrie „The Times”.
Împrumutat în aceasta vara de Atletico Madrid la West Bromwich, Cosmin Contra s-a aflat, duminica, la primul meci ca titular în campionatul Angliei.
Mediafax