Lăsaţi orice speranţă! Aureliu Surulescu a spus cuiva ”rămâi cu mine”

– Nu prea ştie nimeni nimic despre tine. Îmi poţi da câteva detalii? Unde ai copilărit, ce liceu ai făcut, care a fost prima dragoste…

M-am născut în Bucureşti, am copilărit în Banat, însă liceul şi şcoala generală le-am făcut în Bucureşti. Am fost plecat din ţară mulţi ani şi întotdeauna am fost destul de discret. Nu confund ceea ce fac cu ceea ce sunt!

– Cum ai ajuns să fii model?

Până să intru în acest domeniu, am considerat că modeling-ul este o meserie practicată de femei. Ironia sorţii a fost că am ajuns să fac asta profesionist în toată lumea! A fost un drum anevoios, cu multe eforturi şi sacrificii, dar astăzi mă uit în urmă şi îmi amintesc de gaşca de câţiva băieţi care au muncit foarte mult şi au avut şansa să lucreze pentru nume mari din industrie şi să se bucure de recunoaştere în afară.

– În lumea modei, ca şi în cea a actorilor, există foarte multe superstiţii. Eşti o persoană superstiţioasă?

Deloc. Nu cred în aşa ceva. Cred în muncă, în altruism şi în bunul simţ. Cred că în lumea showbizz-ului oamenii ar trebui să fie mai degrabă precauţi şi discreţi decât superstiţioşi. Se spune “break a leg” în teatru e drept, dar nu înseamnă nici pe departe că vrei ca cel căruia îi urezi chiar să păţească asta. Expresia a rămas de pe vremurile teatrului englezesc a lui Shakespeare, atunci când dublurile făceau această urare actorilor principali.

– Ce calităţi şi ce vicii recunoşti că ai?

Mi-e greu să vorbesc despre calităţile mele. Prefer să îi las pe alţii să o facă, dacă e cazul. Despre vicii, însă, cu plăcere. Uneori vorbesc prea mult. Altfel, încerc să fie un echilibru în toate pentru că orice plăcere aş avea să nu devină viciu! Sunt destul de disciplinat, calitate dobândită în urma unor ani petrecuţi în compania unor oameni foarte profesionişti, dar şi datorită educaţiei primite acasă!

– Cum stai cu dragostea? Câte inimi ai frânt până acum?

Dragostea nu stă, evoluează, iar în ceea ce mă priveşte, am încercat mereu să caut acea pace pe care o găseşti în braţele unei singure femei. Dacă am frânt inimi pe parcurs, cu siguranţă nu am făcut-o intenţionat ci poate doar din neştiinţa tinereţii.

– Există o persoană în viaţa ta căreia i-au spus ”rămâi cu mine”?

Actuala mea logodnică. Ne-am cunoscut acum 6 ani şi i-am spus după primele luni exact aşa, dar în italiană la vremea aia! A avut curaj şi a rămas, deşi bărbaţii români nu sunt văzuţi foarte bine în afară. Am apreciat şi respectat curajul ei de a trece peste aparenţe şi astfel au trecut 6 ani de la acel “rămâi cu mine”.

– Crezi că există asemănări între a fi model şi a fi actor? Care?

Cu siguranţă există. O poză este de fapt un “frame” dintr-un film, iar în acea imagine trebuie să exprimi tot ce ţi se cere. Nu este uşor. Pe de altă parte, sunt actori care nu ştiu să pozeze deloc, se simt ridicol în faţa aparatului sau modele care nu pot juca nimic, din acelaşi simt al penibilului. Modelele care devin actori sunt însă destul de rare, pentru că sunt obişnuiţi să fie mereu admiraţi, iar acel ego este lovit când va trebui să joci un personaj mic. Uneori însă modele trec peste asta, iar când depăşesc momentul, se lovesc de ideile preconcepute ale celor care îi privesc. E multă muncă în ambele părţi.

– O să te întorci în România să-ţi deschizi o florărie?

Niciodată. David este un tip răbdător după cum veţi vedea. Eu nu am această calitate, sunt mult mai dinamic deşi îmi place să lucrez cu pământul şi îmi place să plantez flori sau copaci.

– Cât de frică ţi-a fost să duci în spate un personaj principal cum e David Damian, din ”Rămâi cu mine”?

Sincer? Nu pot exprima în cuvinte. Am avut un moment de panică la început în care pur şi simplu am fost gâtuit de emoţie. Mai apoi, m-am gândit că asumarea este o dovadă de bărbăţie şi mi-am asumat penibilul în care ar fi urmat să cad. Restul a presupus multă muncă şi renunţări la o viaţă pe care o duceam relaxat până atunci.

– Te-a ajutat faptul că personajul îţi seamănă oarecum?

Nu prea îmi seamănă. M-am zbătut să-l aduc pe David în lumina în care este el pe ecran. Eu sunt total opus. O asemănare a fost că şi eu şi el am petrecut mult timp în străinătate. Ca personalitate însă, pe David l-am construit altfel decât mine. Evident sunt momente în care ne îmbinăm, ceea ce cred că îl face şi mai realist.

– Eşti perfecţionist? Ai muncit mult pentru acest ”Rămâi cu mine”?

Da, pot spune că sunt. Aş fi putut da mai mult, dar asta o voi spune mereu. Acum ştiu, data viitoare va fi şi mai bine. Am renunţat la multe lucruri pe care le făceam înainte de a obţine rolul. Mă duceam, de exemplu, la sală frecvent, am renunţat deoarece David în film nu apare făcând sport, iar acest lucru făcea un pic vanitos personajul. Am decis să renunţ pentru că David nu era aşa… Pe lângă asta, am citit mult şi am vizionat multe filme ale actorilor care îmi plac. Actoria se fură şi se adaptează după situaţie, cred eu. Nu este o ştiinţă exactă!

– Te-au ajutat regizorii sau colegii de platou să-ţi construieşti personajul?

Absolut. Totul s-a discutat la masă. Împreună, am ajuns la un rezultat, dar vă pot spune că au avut încredere în mine şi mi-au dat mână liberă de multe ori, ceea ce m-a ajutat mai mult decât dacă mi-ar fi impus ceva. Când era ceva de adăugat sau de tăiat, interveneau cu siguranţă.

– Care a fost, pentru tine, cel mai greu lucru de făcut pe platou?

Prima zi de filmare în care am intrat direct într-o scenă grea, scena în care David îşi găseşte sora moartă după o supradoză de pastille. Ştiam că tot ce va urma va depinde de acea zi… Atunci am avut un nod în gât peste care am trecut repede făcând câteva zeci de flotări în secret pe scara de urgenţă a blocului în care am filmat. Aşa am apărut pe platou la “acţiune” deja agitat.

– Acum, serialul ”Rămâi cu mine” a avut deja premiera. Ce fel de feedback ai primit? Cum au comentat prietenii tăi prestaţia ta?

Mi-e greu să vorbesc despre asta, dar vă pot spune că foarte multă lume apreciază serialul şi am primit numeroase mesaje pe pagina de facebook în inbox duminică seară, de 1 decembrie, după premieră. Am fost plăcut să mă trezesc dimineaţă cu acele aprecieri, vă garantez, deloc puţine la număr, legate de tot serialul şi de toţi colegii.

– Te-ai gândit la o carieră în lumea filmului?

Cu siguranţă. Am debutat în România acum 10 ani la MediaPro Pictures cu un rol secundar în filmul “Second Hand”, al domnului regizor Dan Piţa. O experienţă fantastică pentru acei ani. Mai apoi, am apărut în alte producţii internaţionale cu roluri mici, dar cu o frecvenţă care m-a ajutat să rămân ancorat în acest mediu. La New York, am furat mult de la Stella Adler, unde mai intram la diverse workshopuri, castinguri, neavând bani de cursuri. Mă uit peste tot şi învăţ de peste tot. Nu este suficient să vreau să fiu actor. Consider că trebuie să mă pregătesc şi să mă înarmez cu răbdare.

– Ce aştepţi de la 2014?

În primul rând pace şi mai apoi ce va fi să fie! Mi-aş dori să putem face mai multe filme româneşti bune, cred că românilor le este dor de eroi şi de exemple pozitive. Avem actori talentaţi şi regizori foarte buni. Îmi doresc un an mai bun decât precedenţii şi mai slab decât viitorii!

– Mulţumesc pentru interviu şi felicitări pentru serial! La mulţi ani!

La mulţi ani şi vouă şi vă mulţumesc pentru încurajări!

Mioara Tronaru

Legal line: ©2013 HBO Romania SRL. All rights reserved.

Photo credits: Adi Marineci pentru HBO Romania