Lasagna regală, o reţetă marca Prinţesa Polonic

09 12. 2014, 12:16
 Anca Lungu alias Prinţesa Polonic a avut răbdare să detalieze fiecare pas al reţetei pe blogul său.
 
“Prima parte a reţetei şi cea mai importantă este prepararea sosului Bolognese. Treceţi pe lista de cumpărături: 
 
– un morcov 
– o ţelină mai mică sau jumătate (dacă rădăcina e mare) 
– o ceapă 
– 3 căţei de usturoi 
– 20 g de unt 
– 400 g carne tocată asortată (porc şi vită) 
– 400 g pulpă de roşii 
– 200 ml vin roşu 
– 2 linguri de oregano 
– sare şi piper 
 
 
Foto: www.printesapolonic.ro
 
 
Ceapa şi usturoiul se toacă mărunt, morcovul şi ţelina se dau prin răzătoare, apoi toate acestea se călesc uşor în untul topit 2-3 minute, amestecând uşor. Se adaugă carnea tocată, se amestecă bine şi se mărunţeşte cu lingura până devine sfărâmicioasă. Se încorporează apoi pulpa de roşii, se toarnă pe deasupra vinul, se presară cele două linguri de oregano, sare şi piper şi se fierbe totul acoperit, la foc mic, timp de 60 de minute. Trebuie să verificaţi sosul din când în când să aibă suficient lichid, iar dacă mai este nevoie, mai puteţi adăuga puţină apă. 
 
Partea a doua a reţetei o constituie sosul Bechamel. Aveţi nevoie de: 
 
– 50 g de unt 
– 50 g de făină albă de grâu 
– 750 ml lapte 
– o lingură de nucşoară măcinată 
– o lingură de zeamă de lămâie 
– sare şi piper 
 
Se topeşte untul într-o cratiţă, se adaugă făina treptat, amestecând cu un tel şi apoi laptele amestecând continuu. Se fierbe totul la foc moderat timp de 10 minute, iar la final se condimentează cu nucşoară, zeamă de lămâie, sare şi piper. 
 
Acum, că aveţi cele două sosuri gata preparate, mai pregătiţi: 
 
– 250 g de mozzarella tăiată cubuleţe 
– 250 g de plăci de paste lasagna (fără prefierbere) 
– 100 g de parmezan ras 
– 2 linguri de unt 
 
Urmează cea de-a treia parte şi ultima. Într-un vas de ceramică termorezistentă turnaţi un strat de sos Bechamel, puneţi apoi un strat de plăci de paste lasagna, un strat de sos Bolognese, câteva cuburi de mozzarela şi tot aşa, până ajungeţi la baza de sus a vasului. Ultimul strat trebuie să fie de sos Bechamel peste care presăraţi parmezanul şi bucăţele de unt. Băgaţi vasul la cuptorul încins la 180 de grade pentru 45-50 minute. 
 
Secretul: Înainte de servire acordaţi-i distinsei bombe calorice o mică pauză. Mai lăsaţi-o să stea în cuptorul oprit încă 15 minute. Sosurile se vor distribui uniform, iar lasagna va fi mai uşor de tăiat! 
 
Poftă nebună!”, a încheiat prezentatoarea Observatorului de la Antena 1.