Lansarea filmului „Super Mario Bros.” a fost amânată până în 2023
Viitoarea adaptare de la Universal și Illumination Entertainment după seria de jocuri video „Super Mario Bros.” de la Nintendo a fost amânată până în 2023.
„Super Mario Bros.” era programat inițial să fie lansat anul acesta pe 21 decembrie, vizând proiecția în cinematografe în sezonul sărbătorilor. Filmul va ajunge acum în cinematografe pe 7 aprilie 2023 în America de Nord. O lansare în Japonia va urma pe 28 aprilie.
Creatorul seriei „Super Mario Bros.” și liderul Nintendo, Shigeru Miyamoto, a anunțat luni seara schimbarea datei de lansare prin intermediul contului unei rețele de socializare Nintendo.
„După ce m-am consultat cu Chris-san, [producătorul Chris Meledandri,] partenerul meu de la Illumination pentru „Super Mario Bros.”, am decis să mutăm lansarea globală în primăvara anului 2023”, a scris Miyamoto. „Cele mai profunde scuze, dar promit că va merita așteptarea.”
Întrucât mutarea lui Mario lasă un spațiu in lansările de sărbători pentru Universal, studioul mută data de lansare a filmului „Puss in Boots: The Last Wish” de la DreamWorks Animation pentru a acoperi 21 decembrie. Continuarea spin-off-ului „Shrek” fusese deja programată să apară în cinematografe pe 23 septembrie.
După ani de discuții, planurile pentru un film de animație „Super Mario Bros.” ai început să se concretizeze în 2018, Nintendo și Universal anunțând un parteneriat pentru proiect. Illumination Entertainment, studioul de animație din spatele „Minions”, „Despicable Me” și „Sing”, a fost și el implicat. Universal și Nintendo co-finanțează lungmetrajul.
Foto:outnow.ch
CITEȘTE ȘI: Billie Eilish se va alătura personajelor din serialul de animaţie „The Simpsons”
O scenă cu un sărut al unui cuplu gay, reintrodusă într-o animație Pixar, după critici acerbe