LANSARE. Gândul.ro intră pe segmentul emisiunilor economice premium cu Gândul Financiar

De: Andra Voiculescu / 03.12.2020, 14:55
LANSARE. Gândul.ro intră pe segmentul emisiunilor economice premium cu Gândul Financiar
Felix Draghici

Grupul de presă Gândul anunţă lansarea emisiunii Gândul Financiar, realizată şi prezentată de Mihaela Pântea, Senior Editor Coordonator al secţiunii Gândul Financiar, jurnalist cu o carieră de peste 20 de ani în presa economică şi financiar-bancară, realizată în publicaţii premium şi mari trusturi media din România.

Emisiunea săptămânală va fi difuzată pe platforma Gândul (gandul.ro), pe pagina de Facebook şi, de asemenea, pe canalul YouTube al publicaţiei, în fiecare joi, la ora 19.00 şi redifuzată vinerea, de la ora 10.00.

“Gândul Financiar face parte din noul proiect media al platformei online Gândul, ambiţios dar perfect realizabil, prin care vom dezvolta conţinutul original al secţiunii Financiar, scris şi video, cu articole şi interviuri de actualitate, realizate de o echipă dedicată, formată din jurnalişti cu experienţă”, a declarat Mihaela Pântea pentru Gândul Live.

Principalele subiecte abordate în emisiunea săptămânală vor fi centrate pe trei direcţii principale: Finanţe, Business şi Digital, cu analize şi interviuri cu cei mai avizaţi experţi din banking, asigurări, investiţii personale, credite, fiscalitate, dar şi din mediul de afaceri şi tehnologie, antreprenori şi consultanţi.

Gândul Financiar este a treia emisiune video pe care platforma online Gândul.ro o lansează în acest an, după Gândul Live şi Gândul Green.

La începutul acestui an, în luna februarie, publicaţia online a trecut printr-o schimbare radicală, atât ca design şi platformă-suport, cât şi ca denumire a domeniului, trecând de la gandul.info la gandul.ro. Investiţiilor în schimbările de formă, suport digital, echipamente şi studioul TV li s-au adăugat investiţii în echipa de jurnalişti, în ideea creşterii calităţii conţinutului.

Echipa gandul.ro s-a mărit şi s-a concentrat atât pe conţinutul editorial, cât şi pe zona de content video, prin emisiunea Gândul LIVE moderată de Emma Zeicescu, difuzată în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 11.30. De asemenea, începând cu luna septembrie, publicaţia gandul.ro a lansat şi emisiunea Gândul Green, prezentată de Dan Vardie şi difuzată în fiecare miercuri de la ora 21.00 (în reluare joi de la ora 10.00) pe site-ul www.gandul.ro şi pe canalele de socializare ale publicaţiei.

Publicaţia online gandul.ro a crescut constant de la începutul anului 2020, având lunar peste două milioane de cititori unici şi peste 8 milioane de afişări.

Grupul Gândul este singurul grup de presă din top 3 companii de presă online din România cu capital 100% românesc şi cuprinde publicaţiile gandul.ro, cancan.ro, prosport.ro, promotor.ro, csid.ro, descoperă.ro, go4it.ro, verdict.ro, ciao.ro, apropotv.ro, go4games.ro şi raziculacrimi.ro.