LaLa Band a ridicat 5000 de fani în picioare la concertele de la Bacău şi Suceava!

Apropo.ro / 04.09.2012, 14:32
LaLa Band a ridicat 5000 de fani în picioare la concertele de la Bacău şi Suceava!
Startul primului turneu LaLa Band a fost halucinant! Trupa vedetă din “Pariu cu viaţa” a ridicat mii de fani în picioare la concertele de la Bacău şi Suceava. Concertul care a dat startul a fost cel susţinut la Teatrul de Vară din Bacău, unde fanii trupei au epuizat toate biletele puse în vânzare.

LaLa Band a oferit şi al doilea show excepţional, sâmbătă, în Cetatea de Scaun a Sucevei, unde fanii care au aşteptat foarte mult timp să îşi vadă idolii, au avut în sfârşit ocazia de a cânta cele mai îndrăgite piese din serialul-fenomen „Pariu cu viaţa” , dar şi cele de pe cel mai nou album al trupei: „LaLa Summer Love – LaLa Love Stories”.

LaLa BandTot aici, unul dintre restaurantele sucevene, în care tinerii din LaLa Band s-au oprit să mănânce, a fost luat cu asalt de o mulţime de fani care vroiau să ia autografe de la fiecare membru al trupei! Accesul a fost blocat la propriu de fanii entuziasmaţi.

„Când noi am strigat „LaLa”, publicul a strigat „Band”. Asta este unul dintre momentele mele preferate din concerte, atunci când mii de oameni ne striga numele la unison! E o vibraţie şi un sentiment ce nu pot fi descrise în cuvinte. Am rămas impresionată că o fetiţă din satul meu natal, Vorona Mare a străbătut tot drumul de acolo ca să ne vadă.” ne-a spus entuziasmată Criss.

„Sesiunea de autografe pe care am oferit-o duminică a fost extrem de emoţionantă! 30 dintre cei mai mari fani ai noştri, câştigătorii concursului de pe Facebook, ne-au aşteptat plângând şi tremorând în holul hotelului. Pentru că ne-am dorit să profităm la maxim de fiecare oraş în care ajungem, în cadrul turneului, am refuzat să plecăm înainte de a vizita Cetatea de Scaun a Sucevei, unde un ghid ne-a introdus în frumoasa ei istorie.” a adăugat Sore.

La Bacău, tinerii au cântat live peste pozitiv conform condiţiilor contractuale, iar la Suceava show-ul susţinut de LaLa Band a fost 100% live, fiind concertul care a strâns cei mai mulţi oameni în locaţia respectivă.

LaLaBandFanii pot participa la 3 concerte 100% live, semnate LaLa Band pe 15 septembrie în Piaţa Mică din Sibiu, pe 16 septembrie în Cetatea Sighişoarei şi pe 29 septembrie la Galaţi.

Următoarele oraşe în care trupa – vedetă îşi dă întâlnire cu fanii: sunt Reşiţa (10 septembrie – Sala Polivalentă), Timişoara (11 septembrie – Sala Capitol), Cluj (13 septembrie – Casa de Cultură), Deva (14 septembrie – Casa de Cultură Drăgan Munteanu) şi Piatra Neamţ (30 septembrie – Sala Polivalentă). Toate aceste cinci concerte vor fi cântate live peste pozitiv, în cadrul cărora fanii vor putea asculta şi cinci piese unplugged! Publicul va putea asculta piese din sezonul 3 al serialului „Pariu cu viaţa”, ce se va lansa pe 17 septembrie la Pro TV, şi în acelaşi timp vor fi proiectate clipuri din acelaşi sezon.