Lady Gaga și Nicole Scherzinger joacă în „Men in Black III”
Will Smith și Josh Brolin vor continua în acest an aventurile bărbaților care vânează extratereștri, filmul „Men in Black III” având parte de promovare ca la carte, în ultimele zile.
Cu Nicole Scherzinger în rol de bandită și cu o aparție scurtă a lui Lady Gaga, filmul va putea fi văzut în sălile de cinema din luna mai.
„Există câteva celebrități care apar, dar nu voi spune despre cine este vorba. Trebuie să păstrăm secret faptul că Lady Gaga va apărea în film”, a spus Will Smith. O declarație ciudată a fost făcută și de regizorul Barry Sonnenfeld care a mărturisit că „Men in Black III” va fi „fie genial, fie incredibil de prost”.
Nicole Scherzinger, la filmarile „Men in Black III”
Producția „Men in Black III” va fi o continuare a variantei din 2002 și a originalului din 1997. Ultimele două parți ale francizei au strâns încasări la nivel mondial de 1 miliard $.
În noua aventură, agentul J și Agentul K se reunesc pentru o întoarcere în timp. Actorul Josh Brolin va juca rolul variantei mai tinere a lui „K” – personajul lui Tommy Lee Jones. Will Smith se va întoarce în anii 1960 pentru a-l salva pe prietenul K și a preveni o catastrofă care ar putea distruge Pământul.
În pelicula cu buget de 200 milioane $ își vor face debutul ca actrițe Nicole Scherzinger și Lady Gaga. Filmările au început în noiembrie 2010, în New York și Los Angeles, și s-au încheiat în aprilie 2011. „Men in Black III” va fi lansat pe 25 mai 2012.