Excentrică din fire, era de aşteptat ca Lady Gaga să vrea să simuleze nunta cu actorul Taylor Kinney (33 de ani) la bordul navei Virgin Galactic, zbor patronat de miliardarul Richard Branson, relatează femalefirst.co.uk.
O sursă a spus: „Gaga şi Taylor vor să se lege pe viaţă şi cred că zborul spaţial este o oportunitate prea importantă. Ar fi ceva tipic pentru ea să aibă cea mai neconvenţională nuntă. Desigur, ar fi o simulare de nuntă, din moment ce nu va exista un preot. Dar nu le pasă de de convenţii, este mai important să-şi promită că vor rămâne împreună toată viaţa.”
Se pare că Lady Gaga va şi susţine un concert la bordul navei Virgin Galactic, iar pentru asta nu va mai trebui să plătească biletul în valoare de 250.000 de dolari. Zborul în spaţiu va avea loc în 2015, iar cântăreaţa va trebui să se pregătească intens cu o lună înainte, pentru a fi într-o formă fizică perfectă!