Lady Gaga continuă să ia medicamente împotriva depresiei
Lady Gaga, în vârstă de 28 de ani, a vorbit, în timpul concertului susţinut joi, 23 octombrie, pe arena O2 din Londra, despre lupta sa cu depresia, spunând că episoadele cele mai grele ale acestei afecţiuni apar în timpul turneelor sale, iar căderea psihică pe care a resimţit-o cel mai acut a avut loc la sfârşitul anului 2013, potrivit contactmusic.com.
Artista, care a spus că ia în continuare, zilnic, pastile împotriva depresiei, a citit pe scenă o scrisoare emoţionantă din partea unui fan care a încercat să se sinucidă, scrie Mediafax.
Foto: AFP – Mediafax Foto
„Iau medicamente pentru depresie, în fiecare zi. Obişnuiam să mă torturez singură din cauza asta. Mă gândeam «De ce nu pot fi fericită?», dar apoi mi-am dat seama că aşa m-am născut, iar unora le este mai greu să vadă lumina de la capătul tunelului. Dar depresia trebuie să fie luată mult mai în serios!”, a spus cântareaţa care a dedicat o versiune a melodiei „Born this way” fanului care i-a scris legat de sinucidere.
Cântăreaţa Lady Gaga, care a concertat la Bucureşti în august 2012, a devenit celebră graţie unor piese precum „Bad Romance” şi „Poker Face”, dar şi cu ajutorul unui marketing agresiv şi al provocărilor – în special vestimentare.