Lady Gaga consumă „ocazional” cocaină
Lady Gaga a precizat că obişnuieşte să consume cocaină „doar de
două-trei ori pe an” şi i-a îndemnat pe fani să nu îi urmeze
exemplul.
„Nu doresc ca fanii mei să facă acest lucru”.
Starul american a recunoscut că s-a confruntat cu dependenţa de
droguri înainte de a deveni celebră.
În 2009, ea a declarat într-un interviu acordat publicaţiei The
Observer că a consumat „pungi întregi de cocaină”, într-o perioadă
în care trăia la New York şi încerca să îşi facă un nume în
industria muzicală, însă a renunţat la acest „obicei” după o
discuţie aprinsă cu tatăl ei. Tot la acea vreme, se întreţinea
dansând în cluburi de noapte, ea fiind una dintre
vedetele care au fost stripteuze.
„Am putut să mă opresc, deoarece aveam atacuri de panică mai mult
atunci când eram drogată decât atunci când eram trează. Acum sunt
bine”, a declarat Lady Gaga. La 24 de ani, aceasta se află pe locul
trei în
topul celor mai bine plătite vedete sub 30 de ani.