Lady Gaga, colaborare cu Elton John pe noul ei album
Britanicul a mărturirist într-un interviu că a acceptat să se implice în acest proiect muzical, deoarece a avut impresia că „Artpop”, cel mai recent material discografic lansat de Lady Gaga, în 2013, „nu a fost un album bun”, scrie MEDIAFAX.
Elton John a făcut aceste dezvăluiri în emisiunea prezentată de Zane Lowe pe postul Beats 1, precizând că a participat deja, în această săptămână, la o sesiune de înregistrări cu Lady Gaga, iar piesele pe care le-au compus împreună cu această ocazie îi amintesc de cântecele de la începutul carierei artistei americane.
Potrivit presei internaţionale, următorul album al cântăreţei Lady Gaga va fi produs de câteva nume sonore din industria muzicală, precum Mark Ronson, RedOne şi Giorgio Moroder.