La Spitalul Județean Deva o femeie a nascut unor tripleți

27 02. 2002, 16:30
Ramona Purtator, din Hondol, are 23 de ani, este casnica, iar luni, 25 februarie, a nascut trei fete, care au aparut pe lume la o diferența de doar câteva minute, dat fiind faptul ca nașterea s-a facut prin cezariana. Ultimul eveniment de acest fel înregistrat la Maternitatea din

Ramona Purtator, din Hondol, are 23 de ani, este casnica, iar luni, 25 februarie, a nascut trei fete, care au aparut pe lume la o diferența de doar câteva minute, dat fiind faptul ca nașterea s-a facut prin cezariana. Ultimul eveniment de acest fel înregistrat la Maternitatea din Deva a avut loc în luna noiembrie a anului 1989.

Mai mult decât au vrut

Ramona spune ca știa de câteva luni bune ca va naște gemeni, așa ca familia era pregatita sufletește ca sa primeasca în rândurile ei înca doi membri.

Cea mai mare dorința, aceea de a avea fetițe, „s-a îndeplinit cu vârf și îndesat”, spune Ramona, pentru ca nu mare i-a fost surpriza când a dat naștere la trei mogâldețe frumoase și sanatoare, care seamana leit una cu alta.

Surpriza a fost cu atât mai mare, cu cât marele eveniment era așteptat în luna aprilie, și nicidecum în luna februarie. Mihai Purtator, tatal tripleților, are 27 de ani și este mecanic la Mina Certej. Asistentele nu au scapat ocazia, și au glumit puțin pe seama preafericitului tata care, la primirea veștii, s-a cam speriat, și nici ca a mai venit pe la spital.

Consiliu de familie

Venirea pe lume a celor trei surori i-a prins pe parinți total nepregatiți, așa ca aceștia sunt într-o mare dilema, pentru ca nu știu ce nume sa le puna fetițelor. Dar problema se va rezolva cât de curând, dupa întrunirea consiliului de familie, care va stabili cum o va chema pe fiecare dintre ele, și mai mult, cum vor proceda pentru a le recunoaște. Mama celor trei fetițe nu se plânge ca-i va fi greu sa le creasca, pentru ca are în ajutor doua bunice.

Trei guri la doi sâni

Adevarata problema cu care se confrunta este cum va împarți doi sâni, la trei gurițe înfometate. Prioritare, vor fi cu siguranța primele doua, mai galagioase. Una peste alta, dupa depașirea șocului produs de venirea pe lume a trei copii, în loc de doi, familia Purtator și-a asumat cu seriozitate sarcina de a se purta cu mare grija fața de micuțe, și de a le oferi, în egala masura dragostea parinteasca.

Nici o diferența

Fetițele s-au nascut aproape simultan, cu un grad mare de prematuritate, la 34 de saptamâni, fața de 38-40 saptamâni, cât reprezinta o sarcina normala, dar sunt sanatoase și supuse în permanența unei îngrijiri speciale, afirma dr. Mariana Dobre, șef secție maternitate la Spitalul Județean Deva.

Prima fetița, este și cea mai mare, având o greutate de 1,700 kilograme. A doua fetița cântarea la naștere 1,500 kilograme, iar a treia, 1,400 kilograme. Toate trei au aceeași lungime de 40 de centimetri, aceeași circumferința a bustului și a capului.

„În 35 de ani de cariera, este a treia sarcina de tripleți pe care o vad”, mai spune medicul.

Alte trei surori identice

Cristina, Adriana și Gabriela Vizitiu, sunt alte trei surori gemene nascute în Spitalul Județean Deva. Au venit pe lume în 20 noiembrie 1989, sunt brunete cu ochi verzi, și seamana atât de mult, încât, timp de aproape un an, chiar și parinților le-a fost greu sa le deosebeasca.

„Pâna la noua luni, le-am legat la mâna dreapta câte o ața. Uneia i-am pus ața roșie, alteia galbena, iar celei de a treia, albastra’, povestește Zinica Vizitiu, mama celor trei fete. Fetele se îmbraca identic și se amuza copios ori de câte ori sunt confundate de învațatoare, colegii de școala sau cunoștințe.

Tripleți la Brad

Miercuri, 16 mai, 2001, la Spitalul Municipal din Brad, Loredana Bratima, în vârsta de 19 ani, din satul Mihaileni, a nascut trei baieți perfect sanatosi. De peste 30 de ani nu se mai înregistrase o naștere de tripleți în aceasta zona, așa ca medicii au considerat sarcina, o premiera, iar operația cezariana a fost salvatoare atât pentru mama, cât și pentru cei trei copii. Ca întotdeauna, nimeni, nici chiar medicii nu se așteptau sa se nasca tripleți.

Nicolle Ebner [Hunedoreanul]