La patru ani, suferă de o boală rară care a desfigurat-o!
Katie Renfroe, în vârstă de 4 ani, din Paxton, Florida, a fost diagnosticată cu o boală rară încă înainte de a se naște: megalencefalie.
Această anomalie i-a desfigurat chipul angelic, și a făcut ca anumite părți ale feței să fie impresionant de mari. Din această cauză medicii au fost nevoiți să îi îndepăreze chiar și o parte din creier.
Katie alături una dintre surori
„Ne iubim copila enorm de mult, iar ea simte asta. Nu am tratat-o niciodată ca pe un copil cu handicap„, spune mama fetiței, Angie.
Katie este cel de-al șaselea copil al familiei, din opt frați și surori. Deși medicii au avertizat-o pe Angie că odată cu această naștere, a lui Katie, nu va mai putea rămâne însărcinată, a mers până la capăt cu sarcina.
Medicii au observat, cu ajutorul ultrasunetelor, că bebelușul prezintă o anomalie la nivelul feței, încă din primul trimestru de sarcină. Capul ei era de trei ori mai mare decât în mod normal.
Ei le-au spus părinților ce viață grea vor avea cu un copil cu anomalie, dar și cât va suferi micuța.
La naștere, Katie avea cei mai mari obrăjori dintre toți nou-născuții.
Katie alături de părinți
Deși le este greu tuturor din familie, ei speră că într-o bună zi fetița lor va avea o viață normală.
În curând Katie va fi supusă unor serii de șapte operații prin care i se vor micșora obrajii, urechile și îi vor mai scurta limba.
Familia Renfroe, care locuiește într-o casă mobilă, în Paxton, Florida, spun că nu își vor pierde speranța că lucrurile se vor rezolva. „Când Dumnezeu îți dă ceva, nu-l arunca„, spune mama Angie.