La limita offside-ului

Hai sã vã spun un secret. Ceea ce citiți dumneavoastrã acum eu trebuie sã scriu în fiecare joi. Atunci vrea revista sã predea pagina la tipar, atunci îi trimit. Eu nu comentez. Eu execut.

Este deci joi, cum am stabilit. Mai precis 6 aprilie 2006. Ziua marii confruntãri. Pentru prima și, cel mai probabil, pentru utlima oarã, douã echipe de fotbal din România se luptã între ele, pentru a avansa în semifinalele Cupei UEFA. Iar eu, se presupune, trebuie sã scriu despre publicitate. Pardon???!!!

Pãi, cum își poate închipui cineva cã-n loc sã aștept cu nerãbdare spectacolul de pe Lia Manoliu, eu îmi fac probleme pentru mai știu ce detergent sau napolitane cu ciocolatã? Cum sã mã gândesc la ZuZu, când de afarã se aud deja tobele fãcând TaTa? Poate sã aparã în momentul ãsta și spotul cu care Leo Burnett va câștiga primul leul la Cannes pentru România și, sã mã ierți Bogdane, o sã mã uit la el mâine.

Astãzi singurele brand-uri pe care le vãd în fața ochilor sunt Rapid și Steaua. Pentru un spectacol de calitate sunt gata sã promit cã voi bea douã cutii de lapte La Dorna, în plus, pe sãptãmânã sau cã-mi voi cumpãra de douã ori mai multe perechi de Nike într-un an. Pentru un meci de neuitat sunt gata sã consum și mai multã motorinã de la OMV, ca sã nu mai spun câte minute în plus sunt pregãtit sã vorbesc la telefon, spre bucuria Orange. Pentru frumusețea duelului dintre Steaua și Rapid, pânã și sponsorii celor douã echipe mi se înfãțiseazã altfel.

Vedeți ce consctructiv gândesc astãzi? Sunt tare curios ce sentimente o sã am luni, când voi reciti rândurile de fațã, în revistã… Pânã la urmã, sã nu uit… Hai cu finala, cãci semifinala e oricum a noastrã!

Andi Moisescu