La incrucisare de drumuri

O aparitie exotica, un V6 melodios, o istorie aparte. Descendent direct al hot-rod-urilor americane, Crossfire declanseaza un foc incrucisat asupra concurentei de pe doua continente. Acum, si in Romania!

Asteptam de ceva vreme aceasta intalnire. Eram curios sa vad cu ochii mei acest produs al concernului DaymlerChrysler, rezultat al unei aliante greu de imaginat in urma cu cateva decenii. Doua filozofii diferite, doua moduri de viata diferite trebuiau sa se uneasca si sa conceapa o masina care sa se vanda si de-o parte, si de cealalta a Oceanului cu acelasi succes. Seductia

Sigur, platforma este cea a batraiorului Mercedes SLK, dar americanii au facut eforturi semnificative pentru a-i imprima un stil personal, modern si apetisant.

De la primul contact, petrecut in curtea reprezentantei Chrysler, linia caroseriei m-a sedus. Agresiva si eleganta, in ton cu gustul zilei dar si cu accente retro, este o reusita certa si un factor determinant in succesul ulterior.

De altfel, aceste coupe-uri se vand in primul rand datorita imaginii pe care o au, fiorului pe care il trezesc in cumparator, performantele pure ramanand pe planul secund.

Spatele scurt si extrem de voluptuos permite, daca nu chiar incita la eternele asemanari cu o femeie frumoasa, fapt ce va atrage atentia ambelor sexe, desi nu sunt sigur daca privirile barbatilor nu se vor indrepta mai degraba spre frumoasa de la volanÂ…

In pura traditie hot-rod, spatele este contrabalansat de o capota fata lunga si eleganta, discret subliniata de nervuri, ce adaposteste motorul de origine Mercedes.

Jantele de 18 inch pe fata si 19 pe spate, cu un design deosebit de reusit, subliniaza eficient linia de centura relativ ridicata a masinii si contrasteaza placut cu culoarea „blaze red”.

Rezultatul este foarte echilibrat, masina fiind deosebit de apetisanta! Dupa o scurta disputa cu restul echipei despre cine sa o conduca primul, reusesc sa ma strecor la volan. Ei, nu trebuie chiar sa te strecori, dar vorba americanilor: „Watch your head”, ca, daca nu, atat la intrare, cat si la iesire, s-ar putea sa te lovesti un pic la cap, pavilionul fiind foarte jos.

Cockpit-ul germanic, bine organizat, este determinat in conceptie si in continut de verisorul SLK. Nimic rau in asta, dar am fi apreciat foarte mult o departajare mai clara, o mica interventie a biroului de design american in accentuarea caracterului yankeu.

Materialele sunt de buna calitate, iar asamblarea componentelor este corecta, singurul bemol fiind plasticul dur din care este realizata partea inferioara a bordului.

Pozitia la volan este corecta, facilitata fiind de reglajele electrice ale scaunului si de cel in profunzime al coloanei volan.

Schimbatorul cade bine in mana, respectiv mai scapa de acolo din cand in cand, aluminiul din care este realizat fiind pe cat de aspectuos, pe atat de alunecos. Nu pot spune un lucru similar despre pedalele din acelasi material, la care s-a avut excelenta idee de a se insera buline din cauciuc antiderapant, pentru a se evita alunecarea piciorului.

Spatiul interior este redus, nu va asteptati la o masina mai mare la interior decat la exterior, dar, avand in vedere ca nu va fi singura dumneavoastra masina, eu zic sa nu va faceti griji. Este loc in portbagaj de un sandwich si o trusa de golf.

Off We Go

Bun, acum ca am respectat ce ne zicea instructorul pe vremuri, adica reglaj de scaun, de oglinzi etc., hai sa trezim motorul la inviorarea de dimineata. Ne asteapta o zi lunga, dar placuta. Am introdus cheia in contact. Sper din tot sufletul ca urechile sa-mi fie desfatate de sunete melodioase, demne de un sase-n V.

Motorul porneste fara nici cea mai mica ezitare si, divina surpriza, o melodie incantatoare se inalta din cele doua esapamente. Inginerii americani si-au facut temele, sunetul fiind bine studiat si, cireasa pe tort, este chiar corelat in asa fel incat la turatii medii, adica exact la turatiile cel mai des folosite, sa fie cat mai pregnant si mai placut.

Sincer, ar fi trebuit sa absolv macar scoala populara de muzica pentru a fi in stare sa va descriu placerea pe care o simti intre 3.000 si 4.500 rot/min.

Cu 3.200 cmc si 215 CP contra 1360 kg, raportul greutate/cal putere nu are nimic iesit din comun, dar aceasta masina nu a fost conceputa pentru a dobori recorduri sportive.

Introduc treapta intai si „OFF WE GO”! Va vand un pont: chiar daca nu are autoblocant, daca solul e un pic umed si aveti grija sa debransati ESP-ul, puteti sa impresionati asistenta cu o plecare in derapaj. O sa va placa.

Acceleratiile sunt suficient de puternice pentru a simti ca traiti, iar privirile trecatorilor, indiferent de religie, varsta, rasa, ocupatie sau sex, va vor confirma inspiratia pe care ati avut-o cand ati semnat cecul.

Raspunsul pedalei de acceleratie este prompt, viteza creste constant, iar schimbarea vitezelor se face precis. Tinuta de drum este foarte buna, suspensia, desi relativ rigida, absoarbe denivelarile specifice drumurilor noastre fara a degrada prea mult confortul.

In drum spre Ploiesti, o data cu cresterea tempo-ului, zgomotul aerodinamic provenit de la geamurile laterale se suprapune peste melodia motorului. Nimeni nu e perfect, ne zicem noi si continuam sa apasam pedala din dreapta.

Pe la 160-180 de kilometri pe ora, incercam franele. Reactia este puternica, bine echilibrata, iar ABS-ul functioneaza impecabil.

Ne apropiem de Valea Prahovei, avand ca tinta cabana Trei Brazi. Acum, era culmea sa recunosc public ca, de fapt, pe noi ne interesau virajele si mai putin muntii inzapeziti, dar trebuia sa-l ademenesc cumva pe fotograf. De altfel rezultatele se vad: aveam nevoie si de munti.

O data cu primul viraj, deconectam ESP-ul si incepem sa impingem masina spre limita. Lipsita fiind de autoblocant, este extrem de greu sa amorsam un derapaj controlat (power slide), iar daca exageram, comportamentul devine puternic subvirator. Revenim repede cu picioarele pe pamant si recapitulam: aceasta masina a fost conceputa pentru placerea ochiului si pentru promenada, nu pentru curse! Si e foartre bine asa.

Una dintre putinele nemultumiri este legata de portbagaj, dar nu de faptul ca-i mic, e normal sa fie asa. Americanii au preferat sa nu desparta de cockpit spatiul rezervat bagajelor, facand astfel sa se amplifice zgomotele trenului spate, dar nu va speriati, nu e nimic alarmant.

Ne oprim pret de o ora sa mancam si profitam de ocazie pentru a admira linia superba si culoarea ce se armonizeaza perfect cu verdele brazilor. Trecatorii, indiferent ca sunt infometati la intrarea in restaurant sau ghiftuiti la iesire, se opresc si zabovesc cateva minute. Pleaca multumiti. La fel si noi, dupa inca 150 de kilometri in regim de cruising nocturn spre Bucuresti.

ProMotor