Filmul ”La Civil”, de Teodora Ana Mihai, premiat la Tokyo Film Festival

08 11. 2021, 15:15

Drama ”La Civil” a regizoarei române Teodora Ana Mihai, bazată  pe o poveste adevărată, a luat premiul special al juriului la Festivalul de Film de la Tokyo. Filmul spune povestea unei femei care ia lucrurile în propriile mâini după ce fiica ei este răpită de un cartel mexican, iar fostul ei soț și poliția nu reușesc să ia cazul în serios.

Drama semi-autobiografică a regizoarei din Kosovo Kaltrina Krasniqi, ”Vera Dreams of the Sea”, a câștigat Marele Premiu al Festivalului Internațional de Film de la Tokyo, în cadrul unei ceremonii virtuale transmise din capitala japoneză.

Bazat pe experiențele din viața reală a mamei regizoarei, filmul spune povestea unei interprete în limbajul semnelor care este forțată să lupte cu o societate patriarhală pentru moștenirea ei după ce soțul i se sinucide.

„Când am primit vestea în această dimineață că filmul a primit Marele Premiu de la Tokyo, am țipat, am râs și am plâns de bucurie”, a spus Krasniqi, menționând că ”Vera Dreams of the Sea” a fost primul film din Kosovo care a concurat vreodată la Tokyo. „Vă mulțumesc foarte mult pentru această onoare”, a adăugat ea.

De altfel, pentru prima dată în istoria sa, filmele a două femei regizor au câștigat cele două premii principale ale festivalului japonez.

Câștigătorii  de la Tokyo din acest an au fost selectați de un juriu condus de actrița franceză Isabelle Huppert. Faptul că două femei au luat primele două premii ale festivalului japonez pentru prima dată în istoria sa a avut o dublă semnificație, având în vedere că evenimentul a devenit recent primul festival de film major din Asia care a semnat angajamentul internațional „5050×2020”, care angajează festivalurile să facă demersuri pentru paritatea de gen.

Foto: Voodoo Films

CITEȘTE ȘI: Cannes 2021: “La Civil”, de Teodora Ana Mihai, produs de Cristian Mungiu, premiat în secțiunea Un Certain Regard