Trecerea la noile tipuri de acte a creat panica în rândul brasovenilor. „Lumea nu trebuie sa se impacienteze. Pasapoarte sunt suficiente”, spune colonelul Dumitru Paval, seful serviciului Pasapoarte al IPJ Brasov.
„Îi sfatuiesc pe brasoveni sa nu dea buzna. Sa vina la noi cu aproximativ 20 de zile înainte de a parasi tara”.
Din data de 7 martie, a început eliberarea noilor pasapoarte. „Activitatea este mult mai complexa decât ce mi-am imaginat eu înainte de a veni la acest serviciu. Nu eliberam doar acte, ci trebuie sa facem si verificari pentru punctele de frontiera, Politie si desfasuram activitati pentru consulate si misiuni diplomatice”, spune colonelul Paval.
Greu de falsificat
La prima vedere, între vechiul si noul pasaport nu exista diferente mari. Ambele sunt fabricate peste granita. În Canada fostul si în Germania actualul.
Deosebirea principala este ca fotografia posesorului nu mai este lipita pe pagina, ci este scanata, ca la noile carti de identitate. În plus, pagina cu datele personale este îmbracata într-o foita informatizata.
„Noul pasaport are un numar dublu de elemente de securizare. Unele sunt vizibile cu ochiul liber, altele cu ajutorul razelor infrarosii, iar despre altele nu este cazul sa vorbim. Este foarte greu de falsificat”, considera Dumitru Paval.
Bebelusi cu pasaport
În paralel cu noile pasapoarte, vor circula si cele vechi, care n-au expirat. Ca o noutate, copiii sub 14 ani nu vor mai fi inclusi pe unul din pasapoartele parintilor.
„Toate persoanele care ies din tara se vor legitima cu propriul act, chiar daca este vorba de copilasi de o luna. Vor avea propriul lor pasaport. Pentru poza o sa apelam la unul din parinti, ca sa-l tina în brate”, spune colonelul Paval.
Noul act va fi valabil tot 5 ani, cu posibilitate de prelungire pentru alti 5. „Evident, nu va fi cazul copiilor a caror fizionomie se schimba de la an la an”.
Putintica rabdare
Dupa depunerea actelor pentru eliberarea pasaportului, termenul de eliberare este de 20 de zile. „Merge mai greu la început. Cei care lucreaza aici, abia acum deprind noul mod de editare. Treptat, vom putea elibera în timp mai scurt actul mult dorit”, spune seful de la Pasapoarte.
La un moment dat, s-a stricat aparatul care aplica folia pe pagina cu poza. „Era cât pe ce sa-l chemam pe reprezentantul firmei germane din Bucuresti, ca sa ne repare masina. Pur si simplu se blocase si nu mai vroia sa functioneze. Cu tot riscul, un lucrator de la noi a deschis-o si a descoperit ca-i sarise o curea de transmisie”.
Acte necesare
Dosarul pentru obtinerea noului pasaport contine un nou tip de cerere, care se elibereaza la ghiseele serviciului.
„Acest formular va intra într-un proces de scanare. Nu se xerocopiaza, nu se îndoaie si trebuie completat exact în spatiile indicate, cu cerneala sau pix negru”, avertizeaza Paval.
Celelalte documente necesare sunt Anexa 2, un talon din carton care se elibereaza tot de la ghiseu, copii dupa actul de identitate si certificatul de nastere, taxa de pasaport de 512.000 de lei, care se plateste la Trezorerie, taxa consulara de 315.000 de lei platibila la Trezorerie si, daca este cazul, vechiul pasaport.
Tot ca o noutate, nu mai sunt necesare fotografiile „tip pasaport”, solicitate pentru vechile acte. Poza se face pe loc, la depunerea dosarului, ca si în cazul noilor carti de identitate.
Pasaport prezidential
Presedintele Ion Iliescu a primit, în urma cu o saptamâna, la sediul Ministerului de Interne, noul sau pasaport, care cuprinde toate elementele de securizare conform standardelor Uniunii Europene.
Sefului statului i-a fost înmânat noul pasaport de catre Ionel Nicolae, seful Directiei Generale de Evidenta Informatizata a Persoanei. Pasaportul lui Ion Iliescu are primul numar de serie dintre documentele de identitate de acest fel.
Marius Cretu [Brasoveanul]