La botezul fiului lui Cătălin Măruţă, va cânta Taraful din Clejani
numele complet de botez al fiului tău?
Va fi botezat David Alexandru, sunt două prenume care, nu ştiu să
vă spun de ce, i se potrivesc perfect. Şi ne plac nouă foarte
mult.
– Câţi invitaţi veţi avea la petrecere?
Nu ştiu exact câţi se vor aduna până la urmă, lista e încă în
lucru, dar cred că vor fi în jur de 200, după calculele mele
sumare. Colegi, prieteni, familie, oameni apropiaţi nouă.
– S-a scris în presă că tu şi Andra veţi cheltui 60.000 de
euro pentru acest botez. Care este suma reală?
Pot să vă spun un singur lucru legat de asta: suma vehiculată de
presă nu e cea reală. Restul nu contează, pentru că nu evaluez
botezul fiului meu în euro, ci în bucurii de suflet.
– Lui Măruţă jr. îi place, de obicei, la
băiţă?
Îi place foarte mult, numai că la botez nu va avea acelaşi decor ca
acasă. Cu atâta lume în jur, s-ar putea să n-o considere o băiţă de
rutină.
– Şi va avea un trusou special de botez?
Sigur că da, chiar mai multe, fiindcă tradiţia spune că, după ce e
botezat propriu-zis şi scos din cristelniţă, copilul trebuie
îmbrăcat în haine noi, altele decât cele în care a fost adus la
biserică.
– Dar mămica lui va cânta la petrecere?
Avem mulţi invitaţi care au promis că vor şi cânta, din prietenie
pentru noi: Holograf, Pepe, Niculina Stoican, taraful din Clejani,
ba chiar şi Valentin Dinu, de la „Românii au talent”. Probabil vor
mai fi şi alte nume, vom vedea atunci.
– Cine reuşeşte să-l liniştească mai repede pe David atunci când
plânge: tu sau Andra?
Mai repede… cred că eu, că sunt mai iute de mişcări şi-l iau în
braţe, îl legăn mai energic. Dar, pe de altă parte, Andra îl
linişteşte pe termen mai lung, nu ştiu cum îl convinge. Îi cântă,
îi şopteşte ceva, îi simte el căldura, e altceva să fii în braţele
mamei.
Cătălin Măruţă, fericitul
tată, poate fi văzut zilnic, în emisiunea Happy Hour de la
PRO TV.