La anul, salariile vor creste la fel ca in 2007

06 12. 2007, 14:35

"Estimam ca salariile vor creste anul viitor cu aceeasi intensitate ca si anul acesta. Pentru angajatori, aceasta nu este o veste buna. De asemenea, partea variabila a salariilor va creste anul viitor. Cat priveste beneficiile, vom asista la introducerea unora noi, cum ar fi planurile de pensii private", a declarat ieri Ruxandra Stoian, director HR Services in cadrul PricewaterhouseCoopers.

In primele nou luni ale acestui an, salariul mediu net a crescut cu 30% in euro.

Dca anul acesta salariile pentru pozitii de top management au avansat cu 20-30%, anul viitor, marjele de crestere pentru astfel de joburi vor fi cuprinse intre 10 si 15% spune si Mihaela Damian, partener si asociat al firmei de executive search Stanton Chase Romania.

"Salariile directorilor de fabrica ar trebui sa creasca anul viitor, intrucat aceasta zona de management a fost neglijata la capitolul cresteri salariale. In acelasi timp, asteptarile angajatorilor sunt foarte mari de la aceste pozitii", apreciaza Damian.

In viziunea reprezentantilor firmei de consultanta in resurse umane Mercer, salariile pe pozitii necalificate vor creste in acest an cu 25%, ca urmare a majorarii valorii salariului minim pe economie.

"Realitatile de pe piata fortei de munca au determinat ca bugetele salariale pentru 2008 sa fie cu aproximativ doua puncte procentuale mai mari decat cele estimate in 2006 pentru 2008", spune Oana Botolan, country manager al Consulteam, reprezentant pe piata locala al Mercer.

Mai mult, ea adauga ca lipsa specialistilor in anumite domenii aflate in continua dezvoltare (IT, retail, asigurari etc.) va duce la o crestere artificiala, necorelata cu competenta, a salariilor din aceste industrii.

Dincolo de aceste salturi salariale, este de asteptat ca angajatorii sa rafineze pachetele de compensatii si beneficii in cursul anului viitor, pensiile facultative putand fi beneficiul cu o intrare puternica in pachetele salariale.

In prezent, salariul fix detine o pondere de 70% in pachetul salarial, iar beneficiile 10%. Restul este reprezentat de beneficii financiare variabile.

Potrivit legii, orice angajator poate contribui in beneficiul salariatilor sai la fondurile de pensii facultative.

Decizia finala apartine insa angajatului, care poate chiar refuza acest beneficiu. In schimb, el poate decide sa contribuie si la fondul de pensii oferit de angajator. Contributia totala nu poate insa depasi 15% din veniturile brute realizate.

Pensiile facultative beneficiaza si de o deducere fiscala, a mai spus Ruxandra Stoian, de cate 200 de euro, atat pentru angajat, cat si pentru angajator. "Deductibilitatile nu sunt mari, dar este totusi vorba de un inceput", a precizat ea.

O alta tendinta pe piata salariala a anului viitor ar putea fi si cresterea ponderii in pachetul de beneficii pe termen lung a planurilor de acordare de actiuni pentru management sau angajatii-cheie.

Salariul nediu net pe economie a ajuns in luna octombrie la 323 de euro (1.084 de lei), cu 31% mai mult decat in luna similara a anului trecut, potrivit Institutului National de Statistica.

Comparativ cu luna septembrie, salariul mediu net a urcat in octombrie cu 4,2% in termeni nominali, respectiv cu 3,2%, excluzand influenta inflatiei, cresteri semnificative fiind consemnate in sistemul sanitar, invatamant si in administratia publica.

In luna octombrie, cele mai mari salarii le-au primit angajatii din transporturi aeriene care au plecat acasa cu 2.786 de lei (832 de euro), surclasandu-i astfel pe salariatii din banci, liderii obisnuiti ai topului celor mai mari salarii din economie.

Acestia au inregistrat in octombrie o scadere de 17% a veniturilor fata de luna anterioara pana la 2.622 de lei (783 de euro).