La Antipozi s-au interzis solarele

De: Marian Andrei / 24.10.2013, 14:00
La Antipozi s-au interzis solarele
Soluția aleasă de Guvernul australian pentru limitarea cazurilor de cancer de piele este cel puțin inedită. Astfel Australia a interzis funcționarea solarelor pe întreg teritoriul său.

Motivul este destul de îngrijorător: Australia are cea mai mare rată de mortalitate pentru acest tip de cancer, în fiecare an pierzându-și viața aproximativ 2.000 de persoane, 80% dintre cazuri fiind cauzate de expunerea prelungită la solar. 

Meteo în București și în alte orașe pe vremea.apropo.ro

Până la sfârșitul anului viitor toate solarele de pe continent vor fi închise. Cele 44 de companii care oferă aceste servicii urmează să primească compensații de 1.000 de dolari australieni pentru fiecare pat din partea statului, suma totală urmând să se ridice la 160.000 de dolari.

Potrivit cercetătorilor, persoanele care folosesc solarul sunt mai predispuse cu 20% să facă cancer de piele, în timp ce persoanele care folosesc solarul înainte de vârsta de 35 de ani au șanse cu 87% mai mari să dezvolte melanom față de oamenii care nu au folosit niciodată aceste procedee de înfrumusețare.

Decizia nu este singulară în lume. Bronzarea artificială este interzisă deja în Brazilia și în statele americane Vermont și California, în timp ce în Marea Britanie persoanele sub 18 ani nu au acces în astfel de saloane.