Miyo, proprietara unui mic magazin alimentar, abia intrase în prăvălie pentru a deschide firma în momentul în care a fost atacată de un bărbat. Acesta a amenințat-o cu o sabie lungă de un metru și i-a solicitat să deschidă seiful și să-i dea banii.
Încrezătoare în forțele proprii, bătrâna s-a înarmat cu un foarfece și chiar l-a amenințat pe atacator că-l va răni, dar a recunoscut apoi, în fața polițiștilor, că nu ar fi avut sufletul necesar pentru a face așa ceva.
Când a văzut că nu obține ce-și dorește de la bătrână, atacatorul a amenințat-o că-i ia viața și a început să lovească cu forță în ușa micuțului seif. În cele din urmă, când a văzut că nu poate da lovitura, atacatorul a luat seiful l-a subraț și a vrut să fugă cu el.
Atât i-a trebuit bătrânei, care a pus mâna pe o crosă de golf și a început să-l lovească cu sete. Atacatorul a reușit să fugă cu ajutorul motocicletei sale, dar este căutat de mai toți polițiștii din Washington.
Proprietară a magazinului de peste 60 de ani, Miyo Koba a precizat că nu s-a temut niciodată pentru viața ei ci mai degrabă a prins curaj când și-a dat seama că nu are nimic de pierdut.