Jeff Goldblum a dezvăluit de curând faptul că el şi soţia lui, în vârstă de 32 de ani, se pregătesc de venirea pe lume a primului copil. Anunţul a fost făcut la show-ul de televiziune al lui David Letterman, unde actorul a anunţat în premieră că soţia lui este însărcinată în trei luni. Tot în această emisiune, Emily Livingston, soţia, fostă campioană de gimnastică ritmică, a făcut o demonstraţie incredibilă de flexibilitate.
Jeff Goldblum, cunoscut spectatorilor din filmele Ziua Independenţei şi Jurassic Park, dar şi din serialele „Glee”, „Portlandia” şi „Lege şi Ordine” a mai fost căsătorit până acum de trei ori, însă n-a avut copii din niciuna dintre aceste legături. „Soţia mi-a dat veste că e însărcinată cu o zi înainte să ne căsătorim. O să avem un băiat.”.
Actorul a dezvăluit şi faptul că, pentru numele copilului, s-au oprit la Elliot Charlie.