Kourtney Kardashian și toboșarul Blink-182, Travis Barker, s-au logodit
O zi la plajă s-a transformat într-o cerere în căsătorie pentru Kourtney Kardashian, care este acum logodită cu bateristul trupei Blink-182, Travis Barker. Kardashian a publicat pe Instagram două fotografii cu momentul cererii în căsătorie și un mesaj scurt, „pentru totdeauna”.
CITEȘTE ȘI: Fotografia cu care Kourtney Kardashian a strâns 5,4 milioane de like-uri pe Instagram
Un reprezentant al vedetei de reality show a confirmat, duminică, faptul că cei doi se vor căsători, scrie AP News. Potrivit revistei People și site-ul de știri mondene TMZ, Barker și-a cerut iubita de soție pe o plajă din Montecito, California, lângă Santa Barbara.
Imaginile au strâns 5,2 milioane de aprecieri în doar 8 ore.
Aceasta va fi prima căsătorie a lui Kourtney Kardashian, în vârstă de 42 de ani. Vedeta are trei copii cu un fost iubit, Scott Disick. Pe de altă parte, aceasta va fi a treia căsătorie pentru Barker, de 45 de ani. Cei doi au o relație de câteva luni.
Kourtney Kardashian este sora mai mare a lui Kim Kardashian și a apărut împreună cu familia sa în reality show-ul „Keeping Up With The Kardashians”, care s-a încheiat anul acesta. Între timp, Kim, Khloe și Kourtney Kardashian au început filmările pentru noul lor reality show, care va fi difuzat pe Hulu.
CITEȘTE ȘI: Kim Kardashian se joacă cu emoțiile bărbaților, pe Instagram
Foto: Profimedia Images