Provincia Kosovo urmeaza sa îsi declare independenta si va încera sa obtina recunoasterea statelor occidentale care sustin acest demers imediat dupa data de 10 decembrie, când vor fi finalizate negocierile cu Serbia, a declarat luni premierul Agim Ceku, citat de Reuters.
Premierul provinciei Kosovo, Agim Ceku, a declarat, înaintea unei runde de negocieri organizate în cursul acestei saptamâni la Viena, ca provincia „va ramâne stabila cu conditia ca statele occidentale sa actioneze imediat în sensul recunoasterii sale drept cel mai nou stat european”.
„Kosovo va fi stabil si linistit, daca investim cu totii, daca suntem atenti si ne îndeplinim sarcinile”, a declarat el într-o conferinta de presa.
„Mai întâi, comunitatea internationala trebuie sa actioneze imediat si sa ne recunoasca independenta”, a adaugat el.
Întrebat ce se va întâmpla dupa 10 decembrie, când grupul de emisari care coordoneaza negocierile va reveni la Natiunile Unite, Ceku a declarat ca „singura evolutie asteptata este declararea si recunoasterea independentei Kosovo”. „Acest lucru trebuie sa se întâmple imediat dupa 10 decembrie”, a subliniat el.