Absolvent al Facultatățiii de Fizică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca Klaus Iohannis, 55 de ani, a intrat în politică în anul 1990, ca membru al Forumului Democrat al Germanilor din România. Anterior a lucrat, timp de 17 ani, în învățământ.
În perioada 1983 – 1997 a fost profesor de fizică la școli generale și licee din Sibiu, iar din 1997 până în 2000 a lucrat la Inspectoratul Școlar al județului Sibiu, unde ultima funcție deținută a fost aceea de inspector general. În 2013 a fost ales prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal, iar începând cu anul acesta a fost numit președintele PNL.
Din anul 2000 și până în prezent, el a fost primarul municipiului Sibiu. Județul Sibiu este unul dintre cele mai bogate din regiunea „Centru” din care face parte, astfel că a înregistrat o valoare a indicatorului PIB per capita de 7.563 de euro anul trecut, cu 16% peste media regiunii Centru și cu 11% peste media înregistrată la nivel național, arată datele Comisiei Naționale de Prognoză.
Klaus Iohannis, candidatul care a devenit noul președinte al României, a reușit ca, în mai puțin de un an, să treacă de la statutul de primar de municipiu la cel de președinte, fiind ales de peste 6,2 milioane de alegători.
Citește mai multe detalii despre cine este Klaus Iohannis, pe zf.ro