„Kitchen Nightmares”, un nou format senzaţional vine în primăvara lui 2015 la PRO TV!
Cifrele care descriu show-ul sunt absolut impresionante!Show-ul original ce îl are în rol principal pe Gordon Ramsay a început să fie difuzat acum 10 ani în Marea Britanie, fiind ulterior difuzat în peste 150 de ţări. 123 de restaurante din 99 de oraşe au fost vizitate de faimosul Chef ce a găzduit varianta britanică a acestei producţii de succes. Formatul presupune schimbarea completă a restaurantelor aflate în situaţii extrem de delicate.
Versiunea din România va fi difuzată în prime time, începând cu primăvara anului viitor. Gazda emisunii va avea la dispoziţie câteva zile pentru a salva de la faliment şi îmbunătăţi restaurantele, venind cu idei fresh şi strategii inovative de business. Vor fi examinate până în cel mai mic detaliu meniul, calitatea preparatelor, costul acestora, bucătarii, personalul sau echipa de servire.
Foto: AFP – Mediafax Foto
În prima zi, CHEFul va identifica problemele cu care se confruntă proprietarii restaurantelor. Urmează punerea în aplicare a planului de acţiune care cuprinde rebranding-ul preparatelor şi discuţia cu întreg staff-ul restaurantului, inducând o stare general descrisă de un singur cuvânt: schimbare. Ulterior, restaurantul va fi închis pentru a începe marea schimbare, de la meniuri, la service.
În ultima zi, proprietarul va descoperi schimbările iar CHEFul îi va prezenta meniul, schimbările decorative, îmbunătăţirile din bucătărie şi modalităţile de promovare.
“Kitchen Nightmares” – o emisiune plină de adrenalină, emoţii puternice şi în final bucurie şi extaz va complete portofoliul de producţii de top PRO TV din 2015.