Kirsten Dunst este însărcinată a doua oară
Actrița Kirsten Dunst și partenerul ei de viață, actorul Jesse Plemons, așteaptă al doilea lor copil. Dunst, în vârstă de 38 de ani, a anunțat vestea prin intermediul unei fotografii care va fi publicată pe coperta ediției anuale dedicate de W Magazine regizorilor.
În ediția de anul acesta al W Magazine, regizoarea filmului „Marie Antoinette” (2006), Sofia Coppola, își prezintă „muzele” – Dunst, Rashida Jones și Elle Fanning, care au lucrat cu ea – într-o atmosferă glamour din anii 1980.
În imaginea de pe copertă, Dunst este îmbrăcată într-o rochie albă din dantelă, iar sarcina sa este vizibil înaintată. Kirsten Dunst nu vorbește în articolul din revistă despre copil, ci despre colaborarea sa Coppola, cu care a lucrat prima dată pe când avea 16 ani, la pelicula „The Virgin Suicides”.
„M-am simțit cu adevărat protejată”, a spus Dunst despre experiența ei în film, potrivit The Hollywood Reporter. „Coppola, n.r.) m-a făcut să simt că sunt cool, că dinții mei sunt cool și că sunt drăguță. La 16 ani, nu credeam deloc în mine. Și este plăcut ca o altă femeie să te facă să sărbătorești acea tranziție, mai degrabă decât să fi fost sexualizată prin perspectiva unui bărbat”.
Deși au existat zvonuri despre căsătoria lui Dunst cu Plemons, iar actrița este prezentată purtând verighetă, cei doi nu au confirmat informația. Actorii s-au logodit în 2017 și mai au împreună un fiu, Ennis, născut în 2018. Dunst și Plemons, în vârstă de 32 de ani, s-au cunoscut în 2016, când amândoi au jucat în drama FX „Fargo”.
Kirsten Dunst a devenit cunoscută după ce a jucat în filmul „Interviu cu un vampir” (1994), alături de Brad Pitt și Tom Cruise, rol pentru care a primit o nominalizare la Globul de Aur. Mai recent, a jucat în seria „Omul Păianjen”.
Jesse Plemons a jucat în serialul NBC „Friday Night Lights” și în producția AMC „Breaking Bad”, pentru care a primit prima sa nominalizare la Emmy. De asemenea, a primit un Critics’ Choice Television Award, pentru rolul din serialul „Fargo”. În 2017, a primit o a doua nominalizare la Emmy pentru rolul din „Black Mirror”. Recent, a fost anunțat în distribuția filmului “Killers of the Flower Moon”, de Martin Scorsese.
CITEȘTE ȘI: Jesse Plemons preia rolul lui Leonardo DiCaprio în “Killers of the Flower Moon”, de Martin Scorsese
Filme controversate cu copii: Roluri mature primite de actori prea tineri
Audiţii la Hollywood! Cum arătau actorii înainte de a deveni celebri (VIDEO)
Foto: Profimedia Images