Trupa Kings of Leon, despre noul ei album vândut ca NFT și despre cariere solo
Pentru cel de-al optulea album din cariera lor, “When You See Yourself”, membrii trupei Kings of Leon au schimbat puțin strategia, după cum au povestit într-un interviu pentru Variety. Dacă până acum se concentrau mai mult pe partea comercială și ajungeau chiar să se certe cu casa de discuri pentru că o anumită melodie nu a ajuns hit pe radio sau aveau alte divergențe de acest tip, de data aceasta, au precizat ei, au intrat în studio cu un singur gând, și anume, “să încerce să înregistreze cel mai bun album posibil”, spun ei.
“Cu cât ai de mai mult timp cariera asta de muzician, cu atât îți dorești din ce în ce mai mult să duci lucrurile pe cât de departe consideri că ar trebui duse. În schimb, cred că niciunul dintre noi nu și-a dat seama, inițial, că acest album nu are prea multe piese care să se potrivească pe radio. Nici măcar nu ne-am gândit la asta”, a spus Caleb, solistul trupei, în interviul pentru Variety.
“When You See Yourself” – “un album înțelept”
“When You See Yourself” a fost lansat pe 5 martie, la patru ani de la lansarea celui mai recent material discografic, “Walls”, din 2016, și este produs de Markus Dravs. Potrivit descrierii solistului, acest material, care a fost deja amânat pentru un an din cauza pandemiei, se simte că a fost realizat în contextul COVID-19, prin versuri precum “is it a man or a masked machine”, (“văd un om sau un robot cu mască”), însă, în general, este considerat “un album înțelept”, potrivit descrierilor din presă.
O caracteristică aparte venită la pachet cu acest album este cea că “When You See Yourself” este primul material discografic lansat de o trupă de calibru care a fost pus în vânzare, digital, ca NFT (Token Non-Fungible, care autentifică autorul folosind o semnătură digitală criptată), fără însă ca această opțiune să fi fost luată în calcul înainte de a-l înregistra. Token-urile nefungibile sunt instrumente digitale unice care pot reprezenta dreptul de proprietate, de acces sau pot confirma originalitatea, autenticitatea în domeniul artelor digitale, astfel că produsul astfel achiziționat nu poate fi duplicat, piratat.
“Carierele solo ar fi dezastruoase, ne e bine împreună”
Cât despre opțiunea de a avea cariere solo, muzicienii consideră că împreună fac lucruri mai frumoase decât ar face separat. “Cred că Nathan (Nathan Followill, toboșarul trupei, n.r.) vrea o carieră solo, cred că lumea este pregătită pentru un album format exclusiv din astfel de sunete”, glumește Caleb Followill. „Vorbind serios, ar putea lua în calcul să scrie materiale pentru alte trupe sau poate chiar pentru vreun film, dar nu se vede, și niciunul dintre băieți, de asemenea, mergând în turnee separat”, a mai spus acesta.
“Din fericire, proiectele noastre separate ar arăta groaznic, așa că mai bine rămânem la proiectul comun, Kings of Leon, pentru că e frumos așa cum este”, a precizat el. Cât despre planurile de viitor, rămân împreună, creează împreună și merg în turnee împreună. “Suntem pe aceeași lungime de undă, avem aceleași vibe-uri care ne fac să mergem mai departe și simțim că suntem într-un punct bun și sper să rămânem așa mult timp de acum înainte”, a concluzionat Caleb, în numele trupei.
CITEȘTE ȘI: Trupa Kings of Leon lansează primul album din ultimii cinci ani, “When You See Yourself”
Trupa Kings of Leon caută fani cu defecte fizice
Foto: Profimedia Images