Kim Kardashian şi Kanye West fac nunta în vară
Kim Kardashian şi Kanye West s-au logodit pe 21 octombrie, ziua în care starleta împlinea 33 de ani, şi au împreună o fetiţă în vârstă de şapte luni, North West.
Invitată vineri la emisiunea „The Ellen DeGeneres Show”, difuzată de televiziunea CBS, Kim Kardashian a afirmat că se va căsători cu Kanye West „vara aceasta”, fără să precizeze data exactă când va avea loc evenimentul.
Totodată, Kim Kardashian a afirmat că nu a stabilit locul în care va avea loc nunta, precizând însă că evenimentul se va desfăşura „în afara ţării (SUA, n.r.)”.
„Sincer, nu am ales încă data. Am stabilit că vom alege data şi locul când am fost la schi, de Anul Nou, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Ştim că ne dorim nunta la vară, dar încă trebuie să punem totul la punct”, a spus logodnica lui Kanye West.
Iniţial, presa americană a speculat că perechea plănuieşte să se căsătorească în peisajul italian din Capri, însă ulterior au apărut informaţii potrivit cărora cuplul ar opta pentru romanticul Paris.