Kim Kardashian şi-a botezat fiica într-o veche biserică armenească din Ierusalim

14 04. 2015, 14:13
Zeci de admiratori au înconjurat automobilul 4×4 care îi transporta spre acea biserică pe Kim Kardashian, rapperul Kanye West, fiica lor în vârstă de 22 de luni şi Khloe, una dintre surorile lui Kim. Rapperul şi fiica lui erau îmbrăcaţi în alb, în timp ce Kim Kardashian a purtat o rochie lungă în nuanţe maro şi bej, scrie Mediafax.
 
Presa internaţională afirmă că vedeta de televiziune şi soţul ei vor merge în continuare în Iordania, după această ceremonie de botez organizată în Catedrala Sf. Iacob din Ierusalim, o biserică redecorată în secolul al XVIII-lea cu dale albastre şi albe de mai mulţi artişti armeni.
 
Vedetele americane au ajuns în Israel luni, după un sejur de cinci zile în Armenia, ţara natală a familiei Kardashian. Vineri, Kim Kardashian a depus o coroană de flori la un mausoleu din Erevan ridicat în memoria numeroşilor armeni care au fost ucişi de forţele militare ale Imperiului Otoman în 1915.
 
Foto: Hepta
 
Premierul armean Hovik Abrahamyan a lăudat contribuţia cuplului american la „recunoaşterea internaţională şi condamnarea genocidului armean”.
 
Turcia, o ţară musulmană, a recunoscut faptul că mulţi creştini armeni au murit în luptele din 1915, dar a negat faptul că aproximativ 1,5 milioane de armeni au fost ucişi în acel an şi respinge termenul de „genocid”.
Kim Kardashian, protagonista reality show-ului „Keep Up with the Kardashians”, este actriţa de reality show cel mai bine plătită din televiziunea americană, câştigurile ei financiare ridicându-se la peste 6 milioane de dolari în 2013.