Killing Time: 5 morţi, un singur supravieţuitor

Apropo.ro / 27.06.2012, 11:40
Killing Time: 5 morţi, un singur supravieţuitor
99 de minute durează cel mai nou film al lui Florin Piersic Jr., ”Killing Time”, dar, în momentul în care începe să se deruleze genericul de filnal, simţi că ai mai fi vrut să mai stai, să-l mai vezi pe Cristian Ioan Gutău cu soşeţelele lui roz pe care scrie ”I Love You”.

Minimalist, dacă acest cuvânt se mai poate folosi în cinematografia românească fără să enervezi pe toată lumea, cu cadre brutale, cu camera de filmat lipită de nasul actorului, cu numai şase personaje, dacă-l pui şi pe copilul care numai se aude plângând de undeva dintr-un apartament vecin, cu două pistoale şi multe ţigări, lungmetrajul lui Florin Piersic Jr. este o performanţă şi scenaristică şi regizorală.

Persic Jr by Andrei RuncanuAm intrat la TIFF, la „Killing Time” fără mari speranţe, mai mult aşa să prind toate producţiile româneşti, şi mi-am cărat şi toţi prietenii cu care eram să vedem ce-a mai făcut Piersic Jr. La ieşire, în drum spre „Despre oameni şi melci”, cu toţii eram entuziasmaţi. A doua zi, tot despre „Killing Time” vorbeam, deşi mai văzusem între timp câte ceva. Şi, mai ales, despre Cristian Ioan Gutău, despre care regizorul ne spusese că e undeva prin Cluj, dar e prea timid să se arate undeva. Actorul neprofesionist susţine tot filmul, Florin Piersic Jr. declarând că: „Altcineva, în locul lui, ar fi transformat proiectul într-un film mediocru”.
Chiar dacă „subiectul este un clişeu, o cale bătută deja de sute de ori”, după cum spune regizorul-scenarist, „Killing Time” îşi depăşeşte cadrul poveştii. Cel mai probabil în toamnă, vom putea vedea pelicula pe marile ecrane din toată ţara şi atunci o să vedeţi că am avut dreptate!

Mioara Tronaru