Kevin Spacey, obligat să plătească despăgubiri de 31 de milioane de dolari producătorilor „House of Cards”
Un judecător i-a ordonat lui Kevin Spacey să plătească companiei de producție a serialului „House of Cards”, MRC, aproape 31 de milioane de dolari.
Despăgubirile au fost ordonate pentru un presupus comportament sexual nepotrivit pe platourile de filmare ale serialului.
Spacey, care l-a interpretat pe Frank Underwood, a fost dat afară din distribuție în timpul celui de-al șaselea sezon, după ce s-a confruntat cu acuzații de agresiune sexuală din partea mai multor bărbați, inclusiv un asistent de producție al serialului„House of Cards”.
CITEȘTE ȘI: Totul despre „Star Wars”: Top filme din celebra franciză (Video)
Actori care au făcut roluri foarte bune în filme slabe sau mediocre
10 filme preferate ale starurilor favorite de la Hollywood (Video)
Judecătorul Curții Superioare din Los Angeles, Mel Red Recana, a confirmat o hotărâre pronunțată anterior de un arbitru în octombrie 2020, care consta în despăgubiri de aproximativ 29,5 milioane de dolari și achitarea unor cheltuieli de judecată de 1,5 milioane de dolari. MRC a susținut că Spacey le datorează milioane de dolari profituri pierdute, deoarece conduita lui greșită i-a forțat să-l elimine din cel de-al șaselea sezon și au fost nevoiți să reducă producția de la 13 episoade la opt, scrie Variety.
Kevin Spacey, noi acuzații de agresiune sexuală, anul acesta
La începutul acestui an, avocații lui Spacey au încercat să ceară renunțarea la această hotărâre, spunând că actorul nu a încălcat politica MRC împotriva hărțuirii. Spacey a fost acuzat pentru prima dată de agresiune sexuală în 2017, într-un articol publicat de Buzzfeed, în care actorul Anthony Rapp a susținut că actorul i-a făcut avansuri sexuale în 1986, când el avea 14 ani.
Producția pentru „House of Cards” a fost suspendată două zile mai târziu. La două zile fupă, CNN a publicat o poveste în care l-a acuzat pe Spacey că a creat un mediu „toxic” pe platoul de filmare, făcând comentarii grosolane și angajându-se în atingeri neconsensuale cu 5 tineri de sex masculin.
În luna mai a acestui an, pe numele lui Kevin Spacey au fost formulate patru capete de acuzare de agresiune sexuală și unul de „determinare a unei persoane să se angajeze într-o activitate sexuală de penetrare fără consimțământ”, de către Serviciul Procuraturii Coroanei din Marea Britanie. Instituția a petrecut peste un an examinând un dosar preluat de la Poliţia Metropolitană. Presupusele incidente au avut loc în Londra și Gloucestershire, între 2005 și 2013.
În ciuda acestor acuzații, Spacey urmează să apară într-un viitor film, intitulat „Peter Five Eight”.
CITEȘTE ȘI: Documentarul în două părți „Spacey Unmasked”, despre Kevin Spacey, comandat de Channel 4
Filme: Top 3 cele mai bune perechi actor/regizor din istorie
De ce 1982 este considerat unul dintre cei mai buni ani din istorie pentru filme
Foto: Profimedia Images