Kerviel: Nu voi deveni „tapul ispasitor” al SocGen

07 02. 2008, 10:09

Jerome Kerviel, omul inceputului de an in sectorul financiar, a aparut pentru prima data in public, sustinand ca nu este singurul vinovat pentru pierderile suferite de SocGen. Confruntarea dintre Societe Generale si Jerome Kerviel – angajatul acuzat ca ar fi provocat pierderi de 4,9 mld. dolari bancii franceze – a capatat noi valente in momentul in care traderul a iesit pentru prima data in fata publicului, scrie International Herald Tribune.

Kerviel a declarat ca nu va permite oficialilor bancii sa-l transforme intr-un "tap ispasitor", in timp ce avocatii SocGen spun ca institutia a inceput deja examinarea facturilor de telefon ale fostului trader, in incercarea de a afla daca au existat si alte persoane implicate in frauda.

Fostul angajat al bancii franceze isi asuma responsabilitatea pentru tranzactiile fictive, nefiind insa de acord cu faptul ca este considerat singurul vinovat pentru criza de la SocGen.

Â