“Keeping Up With The Kardashians” – Sezonul 9 se apropie de final
Acum, când sezonul 9 se apropie de final, clanul Kardashian îşi vede mai departe de afaceri şi de viaţă, având parte de noi începuturi, certuri, dar şi distracţii din belşug. La final de sezon, Khloe încearcă să-şi decoreze casa, dar se simte copleşită, iar Kris vrea s-o ajute pe mama ei să-şi depăşească teama de marijuana folosită în scopuri medicale. Scott se împacă foarte greu cu vestea neaşteptată a unei noi sarcini a lui Kourtney.
Foto: E!
În sfârşit, după luni de zile de planuri şi aranjamente, Kim şi Kanye îşi duc familia şi pe cei mai apropiaţi prieteni într-o călătorie ”de culise”, de la Paris până în Italia, chiar în perioada premergătoare nunţii lor.