“Keeping Up with the Kardashians” continuă cu sezonul 7 la E!
Clanul aflat în centrul celei mai urmărite serii de la E! este gata pentru un nou început şi pune pe primul loc familia, concentrându-se asupra lucrurilor pozitive din viaţă. Kris, Bruce, Kourtney, Kim, Khloé, Rob, Kendall şi Kylie demonstrează că sunt gata să se distreze, să se bucure de soare şi să-l primească cu braţele deschise pe noul membru al familiei lor, în noile episoade ale seriei “Keeping Up with the Kardashians”, care vor fi difuzate, în premieră, din 7 septembrie, la ora 21.00, numai la E!
În partea a doua din sezonul 9, famlia Kardashian continuă să dovedească faptul că rămâne mereu la fel de unită, ba chiar şi că ştie să se distreze de minune, atunci când pleacă împreună într-o vacanţă exotică, în Thailanda. Unde vor vizita temple, se vor relaxa pe cele mai frumoase plaje şi se vor bucura de ospitalitatea cunoscută a localnicilor. Zilele de vacanţă nu le împiedică, însă, pe Kourtney, Kim şi Khloé să se gândească şi la muncă. Surorile au pus deja ochii pe un nou spaţiu din Miami, unde se gândesc să deschidă încă un boutique DASH, şi abia aşteaptă să locuiască în luxoasa Versace Mansion, pe durata deplasării lor la Miami.
Foto: E!
Pe măsură ce Kim se pregăteşte pentru marea zi, ea are ocazia să demonstreze tuturor că visele se împlinesc: Kim şi Kanye apar pe coperta celebrei reviste Vogue, supranumită “biblia modei”. Ei participă la o şedinţă foto cu totul specială, alături de fiica lor, North, ale cărei fotografii pot fi admirate în paginile revistei. În timpul acestei aventuri europene, copleşită de romantismul şi fericirea datorate căsătoriei, familia petrece mult timp împreună, plimbându-se prin străzile chic din Paris, gustând cele mai alese bucate şi căutând cele mai frumoase ţinute pentru nuntă. Şi nu doar Kim simte fluturi în stomac. Khloé a avut un an greu şi acum este gata să se reîndrăgostească. Dar într-o familie atât de extinsă, plină de personalităţi puternice, apar inevitabil şi certuri. Kris poate organiza fără efort cele mai luxoase evenimente şi nu e deloc încântată că nu participă la pregătirile pentru nunta lui Kim. Khloé e surprinsă să primească o factură de la Kourtney, care vrea să fie plătită pentru că a ajutat-o să-şi decoreze casa, iar Kendall şi Kylie pleacă după ce simt tensiunea din vacanţa familiei.
Nu pierdeţi noile episoade din sezonul 9 al seriei “Keeping Up with the Kardashians”, care debutează, în premieră, duminică, 7 septembrie, la ora 21:00. Episoadele vor fi difuzate săptămânal.