Keanu Reeves „s-a căsătorit în ochii lui Dumnezeu” cu Winona Ryder. Când a avut loc ceremonia

De: Nicoleta Lepădatu / 25.11.2021, 19:17
Keanu Reeves „s-a căsătorit în ochii lui Dumnezeu” cu Winona Ryder. Când a avut loc ceremonia

Keanu Reeves și Winona Ryder ar putea avea una dintre cele mai vechi „căsătorii” de la Hollywood.

Keanu Reeves a abordat încă o dată discuțiile legate de faptul că el și Winona Ryder sunt de fapt căsătoriți, datorită preoților care oficiază scena nunții jucate în România pentru drama regizată de Francis Ford Coppola din 1992, „Dracula”.

„Am avut o întreagă interpretare a unei ceremonii de căsătorie cu preoți adevărați”, a spus Reeves într-un interviu pentru revista Esquire. „Winona spune că suntem [căsătoriți]. Coppola spune că suntem. Deci presupun că suntem căsătoriți… în ochii lui Dumnezeu”.

În 2018, cei doi actori au discutat cu Entertainment Weekly în timp ce își promovau comedia romantică „Destination Wedding”, iar Winona Ryder a spus că ea crede că ei doi s-au căsătorit. „În acea scenă, Francis [Ford Coppola] a folosit un preot român adevărat”, a spus ea. „Acesta a făcut totul. Deci cred că suntem căsătoriți.”

Ryder a trebuit să-i reamintească lui Reeves că au trecut prin întreaga ceremonie, inclusiv spunând „Da”. „Nu-ți amintești asta?”, l-a întrebat Winona Ryder pe Keanu Reeves. „A fost de Ziua Îndrăgostiților”. „Doamne, suntem căsătoriți”, a răspuns Reeves.

Mărturisindu-și fascinația pentru poveștile de groază, Coppola a făcut „Dracula” pentru a arăta că în spatele mitului vampirului se ascund sentimente etern umane.

Periculos și charismatic, Dracula este un personaj care bântuie de mai bine de un secol peisajul literar și dramatic. Povestea  scrisă inițial de Bram Stocker și publicată în 1897, a fost unul dintre cele mai rezistente romane ale epocii victoriene. De asemenea, este o poveste de dragoste atât de tulburătoare și cu rezonanțe atât de adânci, încât a fost apreciată ca una dintre cele mai mari povești epice ale tuturor timpurilor.

„Dracula” urmărește evoluția chinuită a acestui prinț din Transilvania, cumplit de seducător, care se mută din estul Europei în Londra sfârșitului de secol 19. După veacuri întregi petrecute în singurătatea castelului său în ruine, atracția sa față de omenire a devenit îndrazneață și plină de dorință. Atingând formă umană, după ce și-a pierdut-o pe a sa, povestea lui vorbește despre damnare și izbăvire, despre groază și pasiune romantică, despre renunțare și sacrificiu.

Foto: outnow.ch

CITEȘTE ȘI: Keanu Reeves dezvăluie 3 filme pe care să le vizionezi dacă vrei să îl cunoști (VIDEO)