În centrul acţiunii se află Lucas Hill (Reeves), un comerciant de diamante american. După ce partenerul său dispare în mod inexplicabil, Hill porneşte pe urmele acestuia, în Rusia, având drept paravan vânzarea unor diamante rare, de origine îndoielnică. Este vrăjit, însă, de proprietara unei cafenele ruseşti din Siberia, Katya (Ularu). Pe măsură ce pasiunea dintre ei devine mai aprinsă, se complică lucrurile şi în lumea înşelătoare a traficului de diamante. Ciocnirea celor două lumi îl aduce pe erou într-o situaţie fără ieşire.
„Ştii, este căsătorit, este negustor de diamante, sfârşeşte prin a avea o idilă, se îndrăgosteşte, încearcă să ţină lucrurile împreună şi se prăbuşeşte”, şi-a descris Reeves personajul pentru The Hollywood Reporter.
Pentru Ana Ularu, scenariul demonstrează complexitatea relaţiilor.
„Cred că am fost interesată să am pe cineva care să spună o istorie ca asta, o poveste de dragoste neobişnuită, care nu implică lucruri care funcţionează sau mici breşe”, a declarat aceasta pentru The Hollywood Reporter.
„Implică pe cineva care trece prin tot acest haos, tot acest iad şi sfârşeşte tot prin a iubi acea persoană”, a mai spus Ularu.
Actriţa Ana Ularu nu se află la primul rol într-un film străin. Ea a mai jucat alături de Jennifer Lawrence şi Bradley Cooper în „Serena” (2014) şi alături de Tom Hanks în „Inferno” (2016). În 2017 publicul a putut să o vadă în serialul de televiziune „Emerald City”.
De-a lungul carierei, actriţa a jucat, printre altele, în peliculele „Italiencele” (2004), de Napoleon Helmis, „Turkey Girl” (2005), de Cristian Mungiu, scurtmetraj parte din filmul colectiv „Obiecte pierdute/ Lost and Found”, „Hârtia va fi albastră” (2006), de Radu Muntean, şi „Tinereţe fără tinereţe” (2007), al lui Francis Ford Coppola.
Totodată, în 2011, a primit trofeul Boccalino – premiul criticii elveţiene pentru cea mai bună actriţă, la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno, pentru rolul din „Periferic” (2010), de Bogdan George Apetri, iar în 2012, trofeul Shooting Stars, Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, potrivit mediafax.ro.