Katie Holmes şi Tom Cruise – Mariajul lor e misiune imposibilă?
Relaţia din Katie Holmes, care până să devină doamna Cruise, era o actriţă semiobscură dintr-un serial pentru adolescenţi, şi Tom a fost considerată de la bun început o farsă în stil Hollywood sau, mai bine zis, un film siropos regizat magistral. După numai două luni de întâlniri amoroase – se pare că prima dată Tom a invitat-o pe Katie în avionul său, pentru o cină cu sushi, cei doi actori anunţau logodna: el i-a dăruit ei, pe vârful turnului Eiffel din Paris, un diamant de proporţii.
La scurtă vreme, avea loc nunta în cadrul unei ceremonii a Bisericii Scientologice, în Italia. Obsedat să controleze totul, Tom Cruise ar fi ajutat-o pe Katie să-şi aleagă rochia de mireasă şi s-a ocupat de fiecare detaliu, de la meniu la cadourile de mulţumire. A pus-o chiar pe mireasă să ţină o dietă riguroasă şi i-a făcut un program de fitness pentru a fi în formă maximă şi, desigur, a insistat să îşi schimbe numele în Kate Cruise. El avea atunci 44 ani, iar ea 27 ani.
Suri, fetiţa extraterestră
În acelaşi an, se naştea Suri Cruise, despre care nimeni nu credea că există până nu a apărut alături de părinţii ei pe coperta Vanity Fair. Se pare că, pe timpul sarcinii, Tom Cruise şi-a achiziţionat un ecograf cu care îi făcea lui Katie ecografii, ridicându-şi astfel în cap toată comunitatea medicală din America. Când, în sfârşit, s-a adeverit că există, Suri Cruise s-a dovedit a fi cel mai matur copil din lume, afişându-se, la numai câţiva anişori, cu pantofi cu tocuri, ruj, coafuri elaborate, IPad-uri, hăinuţe de blană etc.
Între timp, au început să apară tot mai des zvonuri conform cărora Katie este sufocată de comportamentul soţului ei, obsedat să-i controleze stilul de viaţă, relaţiile cu prietenii şi chiar cariera. Cu toate acestea, actriţa a rezistat eroic mai bine de cinci ani în această căsnicie.
Tom Cruise – misiune imposibilă
Şi iată şi un posibil motiv. În contractul penupţial, se stipulează că, dacă Katie Holmes va sta căsătorită timp de 5 ani cu Tom Cruise, va primi o sumă mai mult decât generoasă de bani. Iar dacă cei doi vor rămâne împreună mai bine de 10 ani, suma se dublează.
Oricum ar fi, Tom Cruise îşi permite să plătească. Acesta câştigă încă mai bine decât orice alt actor de la Hollywood, iar pentru cel de-l patrulea film din seria „Misiune: Imposibilă”, „Ghost Protocol”, a primit un avans uriaş.
Katie Holmes – soţie de preşedinte
Cu menţiunea că orice asemănare cu realitate este pur întâmplătoare, Katie Holmes este Prima Doamnă a SUA, cu rolul lui Jackie Kennedy în serialul „Familia Kennedy”. Citind scenariul, Katie Holmes a devenit rapid o admiratoare a celebrului personaj. „Jackie Kennedy era o fire extrem de creativă. Era un bun editor, ilustrator şi pictor. Vorbea multe limbi străine şi a fost o adevărată valoare pentru ţara noastră”. De asemenea, Jackie ţinea foarte mult să îşi ajute soţul. „Îi plăcea să fie pe picior de egalitate, intelectual vorbind. Citea tot ce găsea despre demnitarii străini care veneau la Casa Albă sau pe care îi vizitau ei, pentru ca atunci când se întâlneau să poată sta de vorbă cu ei. De asemenea, îşi asuma rolul de traducător pentru soţul ei. Când au fost în Franţa şi s-au întâlnit cu De Gaulle, ea a remarcat că De Gaulle nu înţelegea umorul şi farmecul lui Jack, aşa încât a preluat rolul traducătorului, ca să se asigure că totul e în regulă,” explică Holmes.
Jackie era sofisticată şi elegantă. „Înţelegea cu adevărat forţa eleganţei. Dacă el arăta ca un rege şi ea – ca o regină, ţara noastră arăta excepţional! Cred că de asta privesc oamenii cu admiraţie spre acea perioadă” spune Katie Holmes, şi ea un fel de regină închisă într-un turn hollywoodian.
Gabriela Groza
Katie Holmes joacă în serialul Familia Kennedy, pe TLC.