Kate Winslet vrea să conducă lumea, în filmul „Divergent”

De: Carmen Ulian / 19.03.2014, 17:15
Actrița Kate Winslet surprinde cu un rol negativ realizat impecabil în filmul de acțiune "Divergent", distribuit de MediaPro Distribution, din 21 martie 2014, în cinematografele din toată țara.

Obișnuită cu personajele inspirate din cărți, actrița Kate Winslet s-a declarat extrem de entuziasmată de rolul din „Divergent”.

Pentru că distracție și pentru că informație! Noi te placem, tu ne PLACI?

„Romanul este extrem de bun, iar filmul îi urmează îndeaproape linia, ceea ce nu se întâmplă foarte des în cazul ecranizărilor. Cel mai mult mi-a plăcut felul în care a fost abordată ideea că oamenii își doresc să aibă un scop, să conteze pentru cineva și să aparțină unui grup… indiferent că este vorba despre familie, religie sau prieteni. Oricum ar fi, toți vrem să ne găsim un rost în viață. Despre asta este vorba și în film. Dacă nu faci parte dintr-o facțiune, nu exiști”, spune Kate.

Divergent

Bazat pe bestseller-ul omonim, semnat de Veronica Roth, filmul „Divergent” aduce pe marile ecrane lupta încrâncenată a unei adolescente de a-și descoperi adevărata identitate, în ciuda legilor foarte stricte după care lumea se ghidează.

Divergent

Într-un viitor nu foarte îndepărtat, societatea este împărțită în categorii clar delimitate în funcție de personalitatea fiecărui individ. Deși pare o fată obișnuită, Tris Prior află că este „divergentă” și nu va putea aparține niciodată vreunui grup. Războiul începe atunci când Tris deconspira faptul că Jeanine (Kate Winslet) urmărește să controleze toate facțiunile și să distrugă toate imperfecțiunile sistemului, eliminandu-i pe cei care au mai multe virtuți și nu pot fi dominați.

Divergent

Cu o poveste motivațională puternică, imagini spectaculoase și acțiune la cote maxime, „Divergent” are premiera pe 21 martie în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema&More Băneasa, Cityplex (Constanța, Tulcea și Brașov), Cinema City (Cotroceni și IMAX, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iași, Constanța, Pitești, Sun Plaza, Timișoara, Târgu-Mureș, Ploiești), Cinema Arta (Târgu-Mureș), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploiești), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Capitol (Onești), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (București), Cinema Twins (Ploiești), Cine Grand (Botoșani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Dacia (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare), Line Cinema (Râmnicu-Vâlcea), Centrul Cultural Călărași.