Kate Winslet va juca în sezonul 3 al serialului „I Am” de la Channel 4

11 04. 2022, 15:38

Câștigătoarea Oscar, BAFTA și Emmy Kate Winslet și fiica ei Mia Threapleton („Shadows”) vor juca într-un episod al celui de-al treilea sezon al apreciatului serial „I Am” de la Canal 4 al, în regia lui Dominic Savage.

Toate episoadele din serie poartă numele personajelor principale, iar episodul lui Winslet se intitulează „I am Ruth”.

Create, scrise și regizate de regizorul câștigător al BAFTA Dominic Savage, poveștile pentru fiecare episod au fost dezvoltate într-un parteneriat creativ cu actorii principali, cu dialog semi-improvizat. Serialul a debutat în 2019, cu Vicky McClure jucând în „I Am Nicola”, Samantha Morton în „I Am Kirsty” și Gemma Chan în „I Am Hannah”. Al doilea sezon, care a început în 2021, a avut-o pe Suranne Jones în „I Am Victoria”, Letitia Wright în „I Am Danielle” și Lesley Manville în „I Am Maria”.

Filmările pentru „I Am Ruth” vor începe la sfârșitul lunii aprilie, timp de trei săptămâni. Alte distribuții vor fi anunțate în timp util, la fel și detaliile celorlalte două episoade din trilogie.

Kate Winslet a declarat: „Întotdeauna am admirat munca lui Dominic și, în special, angajamentul său de a spune povești reale. Televiziunea britanică este la cote maxime și mă simt încântată și onorată să fac parte din această comunitate, mai ales în acest moment.”

Savage a spus: „Kate este o legendă, un talent actoricesc atât de incredibil și sublim și abia aștept să încep să filmez această poveste unică și importantă pe care am creat-o împreună.”

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Kate Winslet nu l-a lăsat pe regizorul miniseriei „Mare of Easttown“ Craig Zobel să-i editeze la montaj burta, într-o scenă sexuală