George Michael colaborează cu Kate Moss în cel mai recent clip al său, pentru piesa „White Light”.
Cântărețul a scris piesa pentru a descrie prin ce a trecut când a fost internat din cauza pneumoniei.
El a declarat că rolul lui Kate este de a-i salva viața în videoclip, iar săptămâna trecută a făcut anunțul colaborării cu ea, pe Twitter.
Piesa, care va fi lansată oficial pe 12 august, marchează revenirea lui George Michael în muzică, penultimul material lansat fiind în 2004.
Moss a mai apărut în câteva videoclipuri, ale trupelor Primal Scream și The White Stripes, însă a declarat că și-ar fi dorit foarte mult să fie unul dintre modelele alese de George Michel pentru celebrul clip al piesei „Freedom”. Naomi Campbell, Linda Evangelista, Christy Turlington, Tatjana Patitz, John Pearson și Cindy Crawford au fost vedetele care au apărut în videoclip.
în decembrie, anul trecut, George Michael a fost externat dintr-o clinică din Viena, după ce a primit tratament contra pneumoniei din cauza căreia a fost nevoit să-și amâne o serie de concerte.